Descoperire uluitoare într-un mormânt de acum 2.500 de ani. De ce fumau oamenii marijuana

Cannabis folosit acum 2.500 de ani
advances.sciencemag.org/

Oamenii care au trăit în Asia de Est în urmă cu 2.500 de ani foloseau cannabis în scopuri religioase sau în cadrul anumitor ritualuri, arată un studiu publicat în Jurnalul pentru Avansul Științei.

Astfel, în mai multe morminte din vestul Chinei au fost descoperite urme de cannabis în niște obiecte din lemn folosite în cadrul ritualului de înmormântare, care ar data de cel puțin 2.500 de ani, scrie BBC News.

Potrivit studiului, oamenii de la acea vreme ar fi fost conștienți cu privire la efectele psihoactive ale acestei plante. Descoperirea a fost făcută în cimitirul Jirzankal din Munții Pamir.

Cei care s-au ocupat de studiu cred că oamenii de la acea vreme puneau frunze de cannabis și pietre încinse în obiectele de lemn, după care inhalau fumul produs de plante sub efectul căldurii.

Studiul mai arată că în Asia de Est a început cultivarea de cannabis încă de acum 4.000 de ani, planta fiind folosită pentru semințe, dar și pentru frunze.

Citește și
Lup preistoric descoperit in Siberia - 4
Capul unui lup uriaș, vechi de 40.000 de ani, descoperit intact. Unde a fost găsit
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

„Plantele de cannabis au fost mai întâi folosite pentru efectul lor psihoactiv în regiuni din estul Asiei Centrale, după care s-a răspândit în alte regiuni din lume”, a explicat Nicole Boivin, director la Institutul Max Planck pentru Istoria Omenirii din Jena, Germania.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Descoperire uriașă sub scoarța Lunii. Obiectul se află acolo de 4 miliarde de ani
Descoperire uriașă sub scoarța Lunii. Obiectul se află acolo de 4 miliarde de ani

Astronomii au detectat sub scoarta Lunii un obiect de dimensiuni colosale, care s-ar afla acolo, de 4 miliarde de ani.

Capul unui lup uriaș, vechi de 40.000 de ani, descoperit intact. Unde a fost găsit
Capul unui lup uriaș, vechi de 40.000 de ani, descoperit intact. Unde a fost găsit

Descoperirea unui cap de lup preistoric, cu o vechime de 40.000 de ani, într-o zonă din Siberia, i-a entuziasmat pe oamenii de știință din întreaga lume.

Descoperire importantă despre „Planeta Roșie”. Ce se întâmplă în atmosfera marţiană
Descoperire importantă despre „Planeta Roșie”. Ce se întâmplă în atmosfera marţiană

O gaură uriaşă se formează în atmosfera marţiană la fiecare doi ani, absorbind în spaţiu majoritatea resurselor - limitate - de apă ale "Planetei Roşii", iar restul vaporilor de apă ajung în cele din urmă la polii acestui corp ceresc.

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.

 

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.