Simona Halep s-a calificat în "optimi" la Wimbledon. Cu cine va juca

Simona Halep s-a calificat în
Imago

Simona Halep, 30 de ani, locul 18 WTA, s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon.

În turul al treilea, sportiva noastră a învins-o pe poloneza Magdalena Frech, 24 de ani, locul 92 WTA, în două seturi, scor 6-4, 6-1.

"A fost un meci bun, deși e mereu dificil să joci pe iarbă, așa că nu a fost ușor. Însă mă bucur că m-am calificat, e mereu o plăcere să joci la Wimbledon și am amintiri minunate de aici, așa că încerc să mă bucur de joc fiecare zi.

Mă ajută mult că am câștigat turneul, îmi dă mare încredere, dar fiecare oponentă e dificilă. Vreau să o iau meci cu meci, ăsta e lucrul cel mai bun pe care pot să îl fac.

A doua săptămână e mai grea, dar și prima, din cauza emoțiilor. Acum am ajuns în a doua săptămână și abia o aștept, mai ales că voi juca din nou sub privirile acestui public grozav", a spus, la finalul meciului, Simona Halep, conform sport.ro.

Citește și
Simona Halep s-a calificat în turul al treilea la Wimbledon
Simona Halep s-a calificat în turul al treilea la Wimbledon. Cu cine va juca
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Citește și: O furtună violentă a făcut prăpăd în Craiova. Apă de aproape un metru pe străzi și multe mașini distruse | VIDEO

În optimimile de finală ale turneului londonez, Simona Halep va juca împotriva spaniolei Paula Badosa, 24 de ani, locul 4 WTA, care în turul trei a trecut de Petra Kvitova, scor 7-5, 7-6 (4).

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Gestul inedit făcut de Kirsten Flipkens după meciul cu Simona Halep - GALERIE FOTO
Gestul inedit făcut de Kirsten Flipkens după meciul cu Simona Halep - GALERIE FOTO

Jucătoarea din Belgia Kirsten Flipkens a jucat ultimul meci de simplu din carieră împotriva Simonei Halep. La finalul partidei din turul 2 de la Wimbledon, sportiva a făcut un gest impresionant.

Simona Halep s-a calificat în turul al treilea la Wimbledon. Cu cine va juca
Simona Halep s-a calificat în turul al treilea la Wimbledon. Cu cine va juca

Simona Halep, 30 de ani, locul 18 WTA, s-a calificat, joi, în turul trei al turneului de la Wimbledon.

Simona Halep - Kirsten Flipkens, la Wimbledon 2022. Când se dispută partida
Simona Halep - Kirsten Flipkens, la Wimbledon 2022. Când se dispută partida

Simona Halep,  locul 18 WTA, o va întâlni pe belgiancă Kirsten Flipkens (190 WTA), joi, în turul doi de la Wimbledon 2022. Partida va fi transmisă la TV de Eurosport.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.