Ion Ţiriac a mărturisit că a fost bolnav de Covid-19. De unde a luat și cât de grav a fost

tiriac

Omul de afaceri Ion Ţiriac, în vârstă de 82 de ani, a mărturisit că a fost bolnav de Covid, dar că a trecut prin boală fără să simtă.

El afirmă că s-a şi vaccinat, argumentând că nu ai cum să nu te vaccinezi ”dacă ai puţină minte în cap”, conform News.ro.

”Am avut norocul norocului, am trecut prin ea fără să simt, aproape nu ştiam că o am la vârsta asta tânără la care sunt, la 82 de ani ,n-am avut absolut niciun simptom. Se întâmplă, mai bine aşa decât altfel. Am fost la un test de rutină, am fost în Statele Unite, de-acolo am luat-o, de la fiică-mea care a luat-o de la Universitate. Am trecut toţi peste cu bine, mulţumesc lui Dumnezeu”, a declarat fostul tenisman, la Antena 1.

El a precizat că şi-a făcut şi vaccinul anti-COVID

”Având în vedere că mi-a venit rândul la vaccin, le-am făcut pe amândouă”, a precizat Ion Ţiriac.

Citește și
Ion Tiriac
Care este numele din acte al lui Ion Țiriac. "Am vrut să îl schimb"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Întrebat ce vaccin i-a fost administrat, omul de afaceri a răspuns: ”L-am făcut pe cel pe care mi l-a dat, mi se pare că Pfizer. Este un vaccin ca toate vaccinurile. N-ai cum să nu-l faci dacă ai puţină minte în cap”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Soţul Serenei Williams l-a făcut din nou rasist, sexist şi clovn pe Ion Ţiriac
Soţul Serenei Williams l-a făcut din nou rasist, sexist şi clovn pe Ion Ţiriac

Alexis Ohanian nu a uitat cuvintele lui Ion Ţiriac despre Serena Williams şi a postat din nou un mesaj agresiv la adresa acestuia pe reţelele de socializare, după ce jucătoarea americană a învins-o pe Simona Halep, în sferturi, la Australian Open.

Care este numele din acte al lui Ion Țiriac.
Care este numele din acte al lui Ion Țiriac. "Am vrut să îl schimb"

Ion Țiriac, ajuns la vârsta de 81 de ani, a spus în cadrul unei emisiuni TV că numele său din acte este diferit de cel cunoscut de toată lumea.

Propunerea lui Ion Țiriac pentru Guvernul României:
Propunerea lui Ion Țiriac pentru Guvernul României: "Mâine dimineață, eu le pun 30 milioane € pe masă”

Omul de afaceri Ion Țiriac s-a declarat dispus să contribuie cu suma de 30 de miloane de euro și un teren de 5 hectare în București, pentru ridicarea unei Săli Polivalente în Capitală, pe modelul celor existente în Statele Unite ale Americii.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.