„Nomazii digitali” ai României. Specialiștii de top emigrează în țări dezvoltate, pentru un trai mai bun

×
Codul embed a fost copiat

Unii dintre specialiştii de top din România îşi pun serios problema emigrării. Pentru un job bine plătit, într-o ţară cu şcoli şi spitale performante, îşi iau inima în dinţi şi pleacă cu tot cu familia. Unii temporar, pentru siguranţă, alţii - definitiv.

Germania, Austria, Olanda sunt printre statele preferate de românii care vor un sistem de sănătate modern şi o viaţă la standarde occidentale. Cel mai uşor este pentru cei care pot lucra pe calculator de oriunde şi care au fost numiţi: ''nomazi digitali''.

Răzvan lucrează în domeniul securităţii cibernetice şi, de nici două luni, s-a mutat cu familia Olanda, o ţară cu o calitate a vieţii mult mai ridicată decât în România.

Răzvan Codreanu, antreprenor: "Ne gândeam de ceva timp să ne mutăm pe plan personal - două motive majore - educaţia copiilor, al doilea - sănătatea, mai ales de când cu coronavirusul, am fost destul de stresaţi de faptul că dacă te îmbolnăveşti de orice, Doamne fereşte să ajungi într-un spital de stat.''

Elena, specialist HR: "Avem români care merg în Austria, merg în Germania, în Slovacia, se relochează cu familia. Sunt IT-iști, câştiga un salariu foarte bun şi-şi permit o viaţă liniştită pe coasta Mării Mediterane.”

Citește și
Sorin Cîmpeanu și Daniel Constantin
Foști miniștri în guvernele PSD-ALDE candidează acum pentru un loc în Parlament sub sigla PNL
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Şi alţi români vor să facă o schimbare de job ori de ţară, chiar dacă nu definitivă. Cum multe companii au anunţat că, din cauza pandemiei, nu vor reveni la muncă la birou prea curând, unii angajaţi au devenit ''nomazi digitali''. Elena şi Alex călătoresc şi muncesc de la distanţă deja de câţiva ani.

Alex, blogger lipa-lipa: "Un nomad digital e o persoană care se foloseşte de tehnologie pentru a lucra la distanță că să şi călătorească în acelaşi timp".
Elena, blogger lipa-lipa: "Poate să fie freelancer, poate să aibă propria afacere, poate să fie şi angajat care lucrează 8 ore pe zi, doar că la câteva luni se mută în alt loc şi lucrează din altă parte."

Deşi faţă de alţi ani sunt mai puţini români care vor să plece din ţară, încă se caută slujbele bine plătite din Vest.

Numai luna trecută, de pildă, pe unul dintre cele mai mari site-uri de recrutare de la noi au fost trimise peste 13.000 de CV-uri pentru joburi în Germania. Alte 12.000 pentru Marea Britanie, iar 11.000 pentru Olanda. Ca domenii de activitate, românii cu gânduri de plecare au ochit în special locuri de muncă din domenii ca financiar-bancar, vânzări, transport şi administrativ.

Ana Călugăru, reprezentant platformă de recrutare: „Nu mai vedem Italia şi Spania pe primele locuri, ci acum - Germania, Marea Britanie, Olanda, Franţa, ceea ce înseamnă că pleacă foarte mulţi specialişti. Ce oferă angajatorii - sunt asigurări de sănătate foarte bune, acoperirea costurilor cu chiria, cu grădiniţă. ori decontarea unei bone.”

La nivel mondial, țări precum Emiratele Arabe Unite, Portugalia şi Croaţia au anunţat că încurajează nomazii digitali să vină să locuiască acolo şi chiar le vor oferi diferite facilităţi.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
iLikeIT. Sfaturi de la specialiști pentru cumpărăturile de Black Friday România 2020
iLikeIT. Sfaturi de la specialiști pentru cumpărăturile de Black Friday România 2020

Mai este puțin și vom intra în febra cumpărăturilor online de Black Friday, când aproape toate magazinele virtuale ne vor bombarda cu oferte și reduceri speciale.

Foști miniștri în guvernele PSD-ALDE candidează acum pentru un loc în Parlament sub sigla PNL
Foști miniștri în guvernele PSD-ALDE candidează acum pentru un loc în Parlament sub sigla PNL

Pe ultima sută de metri, partidele își pun la punct listele de candidați pentru viitorul Parlament. Social democrații au lăsat nume vechi pe dinfară și au convins câțiva specialiști din sănătate să-și declare adeziunea.

Nelu Tătaru: ”Sunt specialiști care spun că ar trebui să ne închidem 2 luni”. Ce a zis despre carantinarea Bucureștiului
Nelu Tătaru: ”Sunt specialiști care spun că ar trebui să ne închidem 2 luni”. Ce a zis despre carantinarea Bucureștiului

Autoritățile nu iau, deocamdată, în discuție carantinarea Bucureștiului, dar oficalii locali pot lua astfel de măsuri în anumite zone, a declarat duminică ministrul Sănătății, Nelu Tătaru

Consiliere psihologică pentru studenți, în timpul pandemiei. Ce spun specialiștii
Consiliere psihologică pentru studenți, în timpul pandemiei. Ce spun specialiștii

Studenţii de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş primesc gratuit consiliere psihologică online.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.