Un preot din Galați a construit o „căsuță cu bunătăți” pentru localnicii săraci

×
Codul embed a fost copiat

Impresionat de situaţia materială a unor familii, un preot paroh dintr-o comună din Galaţi a venit cu o idee pentru a-i sprijini pe cei sărmani.

Împreună cu alţi enoriaşi a construit o căsuţă din lemn în care atât el, cât şi cei care doresc, donează alimente neperisabile, haine sau orice ar putea să-i ajute pe localnicii fără posibilităţi.

Căsuţa sufletelor mari, din comună Frumușița, în județul Galaţi, se umple de câteva ori pe zi. Preotul paroh, părintele Laurenţiu, spune că uneori chiar şi o pâine este şansa unui om de a nu se culca flămând. Dincolo de a fi doar duhovnic, părintele s-a implicat într-o acţiune cât de poate de practică.

Laurențiu Mocanu, preot paroh: "Căsuţă cu Bunătăţi" este o încercare a bisericii nostre de a veni în întâmpinarea nevoilor, care sunt mari şi grele, ale unei comunităţi frumoase dar greu încercate. Avem familii cu mulţi copii, persoane bolnave, avem oameni săraci neputincioşi care n-au niciun venit."

Ideea construirii unei căsuţe în care se pot pune diverse alimente neperisabile, pâine, dulciuri, haine, rechizite şi chiar produse de igienă a prins imediat. Astfel, cei nevoiaşi ştiu că în faţa bisericii este un loc în care, dacă vor veni, vor găsi întotdeauna câte ceva.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Reporter: Ce aţi luat acolo?
Bărbat: Ulei, pâine, orez. Pentru copii.
Reporter: Cat timp va ajunge, la 4 copii?
Bărbat: Multumim lui Dumnezeu că este şi ne aduce.

Reporter: Cat aţi luat? Cât vă trebuie, nu?
Femeie: Da, lasa să vină şi alţii să ieie că aşa e frumos, aşa e bine. Păi, mâncăm noi mult şi alţii nu trebuie şi ei...
Reporter: Va ajunge pentru o săptămână?
Femeie: Ei, suntem 5 persoane…

Uneori, apar însă şi discuţii.

Bărbat: "Sunt şi mulţi care vin şi iau dar care au. Au şi vin şi băgă mâna acolo. Asta n-ar trebui să facă aşa ceva. Să vină ăştia amărâţi, care n-au o pâine. Nu din ăştia care au acasă şi poate creşte porci cu pâinea aia, ia câte o sacoşă de pâine care alţii n-are ce să pună la copii."

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Brașovul, luat cu asalt de turiști în a doua zi de vară. „Cât de plin este peste tot, cât de bine o duc românii noştri”
Brașovul, luat cu asalt de turiști în a doua zi de vară. „Cât de plin este peste tot, cât de bine o duc românii noştri”

Și la munte a fost o veritabilă zi de vacanță. S-a văzut asta mai ales în centrul Brașovului, plin de turiști care au umplut terasele din Piața Sfatului. Cei care au vrut să evite aglomerația au ales să se plimbe pe aleile răcoroase din parcuri sau păduri

Tinerii din România sunt puternic afectați de știrile false de pe net și rețelele sociale. Doar 15% verifică informațiile
Tinerii din România sunt puternic afectați de știrile false de pe net și rețelele sociale. Doar 15% verifică informațiile

Doar 15% dintre tinerii din România verifică informaţiile pe care le găsesc pe internet, potrivit Eurostat. Și mai bine de de 40% recunosc că au distribuit, cel puțin o dată, o ştire falsă pe rețelele de socializare.

Proiect de ordin: ghiozdane mai ușoare pentru copii. Nu ar trebui să depășească 10% din greutatea corporală
Proiect de ordin: ghiozdane mai ușoare pentru copii. Nu ar trebui să depășească 10% din greutatea corporală

Ghiozdane mai ușoare pentru elevi. Asta își dorește Ministerul Sănătății, care a venit și cu propuneri. Greutatea ghiozdanului nu ar trebui să depășească 10% din cea a copilului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.