Patriarhul Daniel va primi titlul de cetăţean de onoare al Bucureștiului

Patriarhul Daniel, Gabriela Firea
Agerpres

Consiliul General a decis joi să îi confere patriarhului Daniel titlul de cetăţean de onoare al Capitalei, în semn de recunoştinţă pentru activitatea social-filantropică, liturgică şi misionară desfăşurată pe plan naţional şi internaţional.

Potrivit Agerpres, în expunerea de motive, primarul general, Gabriela Firea, invocă grija patriarhului Daniel de a începe realizarea Catedralei Mântuirii Neamului, care va aduce în ansamblul ei atât Muzeul Creştinismului Românesc, căminul pentru pelerini, un centru de diagnostic şi tratament, cât şi un centru de conferinţe.

Potrivit raportului de specialitate, patriarhul Daniel, pe numele de mirean Dan Ilie Ciobotea, s-a născut la 22 iulie 1951, la Dobreşti (Timiş). După absolvirea examenului de bacalaureat, s-a înscris ca student la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1970-1974), unde a obţinut diploma de licenţă în teologie.

În perioada 1974-1976 a frecventat cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, Secţia Sistematică, sub îndrumarea pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae. În 1979 şi-a susţinut teza de doctorat la Facultatea de Teologie Protestantă din Strasbourg.

Citește și
Patriarhul Daniel
Patriarhul Daniel a vorbit despre aur şi argint în predica de Crăciun
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Este şi fondatorul a numeroase instituţii, printre care: Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi; Seminarele Teologice Ortodoxe de la Mănăstirea Agapia, Botoşani, Dorohoi, Iaşi şi Piatra Neamţ; Academia Laică "Sf. Ioan" de la Neamţ, Mănăstirea Neamţ, Centrul Cultural-Pastoral "Sf. Daniil Sihastru-Durău", Institutul Ecumenic "Sf. Nicolae" - Iaşi, Centrul de Conservare şi Restaurare a Patrimoniului Religios Resurrectio.

De asemenea, a înfiinţat instituţii sociale precum: Asociaţia Creştină Pelerinul (Iaşi), Cabinetul Stomatologic "St. Pantelimon" (Iaşi), Asociaţia Medicilor şi Farmaciştilor Ortodocşi din România (Iaşi), Departamentul socio-caritativ Diaconia (Iaşi), cantine pentru săraci la Iaşi, Paşcani, Dorohoi, Hârlău; Dispensarul policlinic "Sf. Ap. Petru şi Pavel", Centrul de Diagnostic şi Tratament Providenţa.

Lui i se datorează şi aducerea moaştelor unor sfinţi şi a unor relicve sfinte la Iaşi şi în eparhiile sufragene ale Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. De-a lungul timpului a primit numeroase distincţii şi titluri (premiul Emanuel Heufeder, Ordinul Naţional Steaua României în grad de Mare cruce şi Ordinul Serviciul Credincios în rang de Mare Cruce acordate de Preşedinţie, membru titular al Academiei Internaţionale de Ştiinţe Religioase de la Bruxelles). Totodată, deţine titlul de Doctor Honoris Causa al mai multor institute academice din ţară şi străinătate.

Acordarea titlului de cetăţean de onoare reprezintă o recompensă simbolică şi nu are implicaţii la bugetul local, precizează sursa citată.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce salarii au acum Iohannis, Dragnea, Dăncilă și Patriarhul Daniel
Ce salarii au acum Iohannis, Dragnea, Dăncilă și Patriarhul Daniel

Creşterea salariului minim pe economie, de la 1 ianuarie, înseamnă bani mai mulţi şi pentru aleşi.

Patriarhul Daniel a vorbit despre aur şi argint în predica de Crăciun
Patriarhul Daniel a vorbit despre aur şi argint în predica de Crăciun

Aurul faptelor bune reprezintă cea mai mare cinstire adusă Pruncului Iisus, a afirmat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în predica rostită la Sfânta Liturghie oficiată marţi la Catedrala Patriarhală.

Băsescu: Cred că Patriarhul Daniel şi-a câştigat dreptul de a fi declarat omul Centenarului
Băsescu: Cred că Patriarhul Daniel şi-a câştigat dreptul de a fi declarat omul Centenarului

Fostul preşedinte Traian Băsescu consideră că sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului este "o mare bucurie şi un moment de o semnificaţie extraordinară".

Zeci de mii de români au răbdat în frig pentru a păși în Catedrala Neamului. Mesajul Patriarhului Daniel
Zeci de mii de români au răbdat în frig pentru a păși în Catedrala Neamului. Mesajul Patriarhului Daniel

Peste 40.000 de oameni, veniţi din toată ţara, au participat duminică la Sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.