Sondaj: încrederea europenilor în vaccinuri scade. Dezinformările, greu de combătut

vaccin
Pro TV

Un sondaj global privind atitudinile oamenilor faţă de ştiinţă arată încrederea scăzută în vaccinuri în Europa. Doar 59% dintre cetăţenii din vestul Europei consideră că vaccinurile sunt sigure şi 50% în estul Europei, faţă de 79% la nivel global.

La nivel global, 84% dintre oameni recunosc că vaccinurile sunt eficiente şi 92% au declarat că şi-au vaccinat copilul. Însă în unele părţi din Europa nivelul încrederii este scăzut. Cel mai ridicat nivel de neîncredere este 33%, în Franţa.

Heidi Larson, directoarea Proiectului privind Încrederea în Vaccinuri de la Şcoala de Igienă şi Medicină Tropicală de la Londra a declarat că reţelele sociale amplifică anxietăţile. Încrederea în vaccinuri este mai ridicată în Marea Britanie decât în unele părţi din Europa, „însă Marea Britanie se află acum într-o poziţie vulnerabilă”, a afirmat ea.

Sondajul Wellcome Global Monitor, la care au participat 140.000 de persoane din întreaga lume, arată legăturile între nivelul de încredere al oamenilor în medici, asistente şi oameni de ştiinţă şi încrederea lor în vaccinuri. De asemenea, sondajul arată că neîncrederea în instituţiile guvernamentale este strâns legată de îndoieli cu privire la siguranţa vaccinurilor.

„Primul sondaj global de acest tip arată că poziţia oamenilor faţă de ştiinţă este influenţată puternic de cultura lor şi context. Trebuie să acordăm un interes mai mare acestor conexiuni dacă vrem ca toată lumea să beneficieze de ştiinţă”, a declarat Imran Khan, şeful departamentului de legături cu publicul de la Wellcome.

Citește și
vaccin
Țara din UE unde părinţii care nu îşi vaccinează copiii vor fi amendaţi
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

„Există ţări în care încrederea în vaccinuri scade. Acest lucru reprezintă un risc pentru sănătatea publică”, a afirmat Khan.

Larson a declarat că reţelele sociale au devenit un mediu propice pentru răspândirea îndoielilor cu privire la siguranţa vaccinurilor.

„Reţelele sociale sunt foarte volatile. Au schimbat cu totul peisajul”, a afirmat ea, adăugând că este greu pentru oamenii de ştiinţă să combată dezinformările pentru că multe nu sunt publice, ci apar în grupuri private de pe Facebook sau alte forumuri similare inaccesibile.

Larson a precizat că poate dura ani buni până când efectele unui incident care subminează încrederea în vaccinuri se simt. Andrew Wakefield, gastroenterologul discreditat ulterior, şi-a publicat studiul în care susţinea că există o legătură între vaccinuri şi autism în 1998. „Raportul său a început să aibă efect asupra ratei vaccinării abia după cinci ani”, a afirmat Larson.

Bangladesh şi Rwanda au cea mai mare încredere în vaccinuri din lume, conform sondajului. Rwanda este ţara cu cea mai mare încredere în sistemul de sănătate – 97% - faţă de media globală de 76%.

În nordul Europei, 73% dintre persoane consideră că vaccinurile sunt sigure, acelaşi număr ca în America de Nord, iar 84% consideră că sunt şi eficiente (83% în America de Nord). Doar 65% dintre est-europeni cred că vaccinurile sunt eficiente. În Ucraina, unde s-au înregistrat peste 53.000 de cazuri de rubeolă în 2018, doar 50% cred că vaccinurile sunt eficiente.

În Asia de Sud, 94% dintre persoane consideră că vaccinurile sunt eficiente faţă de 80% la nivel global.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Ce riscă copiii care nu sunt vaccinați la vârsta de 9 ani împotriva virusului hepatitic B
Ce riscă copiii care nu sunt vaccinați la vârsta de 9 ani împotriva virusului hepatitic B

Imediat după naștere, copiii sunt vaccinați împotriva virusului hepatitic B.

Țara din UE unde părinţii care nu îşi vaccinează copiii vor fi amendaţi
Țara din UE unde părinţii care nu îşi vaccinează copiii vor fi amendaţi

Ministrul german al Sănătăţii, Jens Spahn, a propus o lege care presupune ca părinţii care nu îşi vaccinează copiii împotriva rujeolei să fie amendaţi, iar aceştia din urmă, excluşi din instituţille de învăţământ.

"Salvarea a zis că e răcită". Ultimele ore din viaţa elevei de 18 ani, răpusă de o meningită de tip bacterian

O fată de 18 ani a fost răpusă de o meningită de tip bacterian cu o evoluție galopantă. A murit în câteva ore la Institutul Matei Balș, unde a ajuns de la Spitalul Universitar.

Stare de urgență în SUA din cauza pojarului. Ce amenzi riscă cei care nu se vaccinează
Stare de urgență în SUA din cauza pojarului. Ce amenzi riscă cei care nu se vaccinează

Autorităţile din New York au declarat starea de urgenţă sanitară din cauza epidemiei de pojar şi au emis un ordin pentru vaccinarea obligatorie, în anumite zone din oraş.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.