Pfizer solicită în SUA autorizarea vaccinului său anti-Covid pentru copiii între 5 și 11 ani

România, în topul țărilor cu rată mare de vaccinare anti-COVID. La polul opus este Franța
Shutterstock

Companiile Pfizer și BioNTech au cerut autorităților de reglementare din SUA (FDA) să aprobe utilizarea de urgență a vaccinului lor COVID-19 pentru copiii cu vârste cuprinse între cinci și 11 ani.

Solicitarea adresată Administrației americane pentru alimente și medicamente vine în contextul în care infecțiile cu COVID-19 au crescut alarmant în rândul copiilor, atingând cel mai înalt nivel al pandemiei la începutul lunii septembrie, potrivit datelor Academiei Americane de Pediatrie.

FDA a anunțat că pe 26 octombrie consilierii externi să se întâlnească și să discute cererea Pfizer, ceea ce face posibil ca cei mici să înceapă să primească vaccinurile la scurt timp după aceea, potrivit Reuters.

O autorizare rapidă ar putea ajuta la atenuarea unui potențial val de cazuri în această toamnă, în condițiile în care școlile sunt deja deschise în Statele Unite.

Copiii pot transmite virusul în rândul celor vulnerabili

Vaccinul, care este deja autorizat la copiii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani și aprobat în totalitate pentru vârstele de 16 ani și peste, a demonstrat că induce un răspuns imunitar puternic în grupul de vârstă vizat în cadrul unui studiu clinic cu 2.268 de participanți, au declarat companiile Pfizer și BioNTech.

Citește și
Pfizer
Perioada de valabilitate a vaccinului Pfizer a fost prelungită de la șase la nouă luni
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Vaccinul Pfizer-BioNTech a fost autorizat la copiii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani la aproximativ o lună după ce companiile au depus cererea de autorizare.

În timp ce copiii sunt mai puțin susceptibili la forma severă a bolii, ei pot răspândi virusul SARS-CoV-2 în rândul altor persoane, inclusiv în rândul celor vulnerabile care sunt mai expuse riscului de îmbolnăvire severă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Studiu. Vaccinul Pfizer este eficace împotriva formelor grave timp de cel puţin şase luni
Studiu. Vaccinul Pfizer este eficace împotriva formelor grave timp de cel puţin şase luni

Două doze de vaccin Pfizer-BioNTech sunt eficiente împotriva riscurilor de spitalizare asociate COVID-19 şi contra tuturor variantelor noului coronavirus timp de cel puţin şase luni, indică un studiu publicat marţi în revista The Lancet.

Perioada de valabilitate a vaccinului Pfizer a fost prelungită de la șase la nouă luni
Perioada de valabilitate a vaccinului Pfizer a fost prelungită de la șase la nouă luni

Perioada de valabilitate a vaccinului Pfizer a fost prelungită de la șase la nouă luni.

Pfizer a început testele clinice pentru un vaccin pe bază de ARN mesager împotriva gripei
Pfizer a început testele clinice pentru un vaccin pe bază de ARN mesager împotriva gripei

Pfizer a anunţat luni că a început testarea pe oameni pentru un vaccin antigripal bazat pe tehnologia ARN mesager, deja utilizată în vaccinul său împotriva COVID-19, relatează AFP, citată de Agerpres.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.