Turcan, mesaj pentru Dragnea: Să nu se mai ascundă în spatele unor foşti deţinuţi politic

Raluca Turcan
Agerpres

Liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan, îi solicită preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, "să nu se mai ascundă în spatele unor foşti deţinuţi politic".

"Spectacol grotesc din partea PSD la Cotroceni! Îi solicit lui Liviu Dragnea să nu se mai ascundă în spatele unor foşti deţinuţi politic. Nu a făcut nimic pentru ei. Nu are niciun drept să se folosească de suferinţa acestor oameni. Ei nu au fost deţinuţi pentru că au fost infractori, ci pentru că au luptat pentru libertate şi dreptate într-un regim criminal şi ilegitim. Dacă are curaj, ar trebui să se prezinte în faţa judecătorilor şi să se apere bărbăteşte! Se tot ascunde ba după fusta Vioricăi Dăncilă, ba după biroul lui Florin Iordache, ba în spatele unor uşi bine închise în care se tot scriu proiecte de OUG-uri pe justiţie", a scris Raluca Turcan, vineri, pe Facebook.

Partidul Social Democrat a fost reprezentat vineri, la Palatul Cotroceni, la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, de o delegaţie din care au făcut parte Eugen Nicolicea - vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor şi foştii deţinuţi politic Marin Iancu şi Ioan Muntean.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Citește și
Raluca Turcan
Raluca Turcan: „L-au omorât până şi pe Bulă şi l-au înlocuit cu Viorica Dăncilă”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Iohannis a discutat la Cotroceni cu 2 pretinși foști deținuți politic, trimiși de PSD
Iohannis a discutat la Cotroceni cu 2 pretinși foști deținuți politic, trimiși de PSD

Preşedintele Klaus Iohannis a continuat vineri, la Palatul Cotroceni, consultările cu partidele parlamentare pe tema situaţiei din justiţie.

Raluca Turcan: „L-au omorât până şi pe Bulă şi l-au înlocuit cu Viorica Dăncilă”
Raluca Turcan: „L-au omorât până şi pe Bulă şi l-au înlocuit cu Viorica Dăncilă”

Prim-vicepreşedintele Raluca Turcan a afirmat duminică, la mitingul de la Braşov, că dacă un social-democrat greşeste, el nu plăteşte, ci schimbă legea.

Turcan: ”Viorica Dăncilă are un tupeu fără margini! Ne facem de râs pe toată planeta”
Turcan: ”Viorica Dăncilă are un tupeu fără margini! Ne facem de râs pe toată planeta”

Prim-vicepreședintele PNL Raluca Turcan a criticat-o în termeni foarte duri pe Viorica Dăncilă, premierul României, din cauza scandalului provocat de declarațiile referitoare la mutarea ambasadei României din Israel.

Iohannis: Politicienii care se declară victime ale abuzurilor justiţiei
Iohannis: Politicienii care se declară victime ale abuzurilor justiţiei "nu au urmă de bun simţ"

Declaraţia a fost făcută la ceremonia de decorare a unor foşti deţinuţi politic, organizată la Palatul Cotroceni.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.