Premierul Viorica Dăncilă: Nu îmi este teamă că voi fi schimbată

Viorica Dăncilă
Agerpres

Premierul Viorica Dăncilă a declarat miercuri, la Bacău, că nu se teme că va fi schimbată din funcţie, totodată punctând că este normal ca partidul să monitorizeze activitatea guvernamentală.

''Nu îmi este teamă. Întotdeauna când te duci pe o funcţie ştii că va veni şi ziua în care pleci, dar în momentul în care pleci, trebuie să ai certitudinea că ai făcut ceea ce trebuie. Este normal ca partidul să monitorizeze ceea ce face Guvernul pentru că suntem un guvern politic. Avem susţinerea partidului, a preşedintelui, şi este normal să fim monitorizaţi'', a declarat Viorica Dăncilă, potrivit Agerpres.

Dăncilă a precizat că programul de guvernare a fost îndeplinit în procent de 73%.

''Cred că îndeplinirea programului de guvernare în procent de 73% este un lucru bun şi cred că va fi apreciat de partid. Avem o foaie de parcurs, avem obiective în programul de guvernare cu termene, fiecare ministru ştie termenele şi aşa cum cerem în teritoriu, ca pentru fiecare lucrare să existe o foaie de parcurs şi termene bine stabilite, şi pentru miniştrii cabinetului există aceeaşi abordare. În funcţie de îndeplinirea lor, vedem dacă un ministru pe portofoliul respectiv şi-a îndeplinit programul sau nu şi, bineînţeles, primul-ministru care conduce Executivul'', a mai precizat premierul.

 

Viorica Dăncilă a fost prezentă miercuri, la Bacău, unde a vizitat Insula de Agrement a municipiului, obiectiv finanţat şi cu fonduri guvernamentale.

Citește și
Liviu Dragnea și Viorica Dancila
Dragnea, mesaj pentru Dăncilă: Orice om ajuns în Guvern... să nu uite pentru ce a fost pus
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Dragnea, mesaj pentru Dăncilă

Marți, președintele PSD Liviu Dragnea i-a transmis un mesaj Vioricăi Dăncilă: să nu uite pentru ce a fost pusă în Guvern.

În ceea ce priveşte relaţia politică a Vioricăi Dăncilă cu partidul, liderul PSD a spus că va face o analiză după alegerile de duminică.

O să analizăm după alegeri, pentru că nu stă nimeni să vadă asta. Este un sfat pentru oricine, orice om politic care ajunge întâmplător şi temporar într-un Guvern - să nu uite pentru ce a fost pus acolo. A fost pus acolo să implementeze un program de guvernare susţinut şi votat de către români, covârşitor, 48,5% locuri în Parlament, este un rezultat istoric, un program care şi-a arătat rezultatele şi care trebuie implementat.”

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Premierul Dăncilă: ”Voi participa duminică la vot. Voi vota şi pentru referendum”
Premierul Dăncilă: ”Voi participa duminică la vot. Voi vota şi pentru referendum”

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat miercuri, la Bacău, că va merge duminică la urne şi va vota atât pentru alegerile europarlamentare, cât şi pentru referendum.

Dragnea, mesaj pentru Dăncilă: Orice om ajuns în Guvern... să nu uite pentru ce a fost pus
Dragnea, mesaj pentru Dăncilă: Orice om ajuns în Guvern... să nu uite pentru ce a fost pus

Orice om politic care ajunge întâmplător şi temporar într-un Guvern să nu uite pentru ce a fost pus acolo - a fost mesajul preşedintelui PSD, Liviu Dragnea.

Reacţia premierului, după ce a primit refuzul scris al lui Iohannis privind remanierea
Reacţia premierului, după ce a primit refuzul scris al lui Iohannis privind remanierea

Viorica Dăncilă susţine că refuzul preşedintelui privind cele 3 propuneri de miniştri "este bazat pe oportunitate".

Premierul Dăncilă susţine că l-a sunat fără succes pe Iohannis privind remanierea
Premierul Dăncilă susţine că l-a sunat fără succes pe Iohannis privind remanierea

Chiar înainte ca preşedintele să transmită în scris refuzul privind remanierea, Viorica Dăncilă s-a plâns că nu a primit un astfel de document.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.