Nicușor Dan, către bucureșteni: "Firea este sursa frigului din apartamentele dumneavoastră"

calorifer
Getty

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că avariile reţelei de termoficare a Bucureştiului au drept cauză managementul fostului primar, Gabriela Firea, care în 4 ani "nu a făcut nimic" pentru a moderniza reţeaua.

"Avem 6 săptămâni de când încercăm să ţinem pe linia de plutire un oraş făcut praf şi să punem bazele dezvoltării viitoare. Nu vreau să pierdem timpul în polemici şi să ne scuzăm invocând greaua moştenire. Dar tupeul, obrăznicia şi minciuna fostului primar general depăşesc orice limită şi nu pot să nu răspund. Ca să fie foarte clar, Gabriela Firea este sursa frigului din apartamentele dumneavoastră. Despre ce vom putea noi îmbunătăţi, după dezastrul făcut de ea, putem fi punctual şi în timp evaluaţi de bucureşteni. Nu am promis miracole, ci administraţie onestă şi eficientă", a scris duminică Nicuşor Dan pe Facebook, potrivit Agerpres.

Noul edil al Capitalei o acuză pe Gabriela Firea că în 4 ani "nu a făcut nimic" pentru a moderniza reţeaua de termoficare a Bucureştiului, nu a absorbit 300 de milioane de euro, bani europeni, a amânat, "din interes electoral", lucrările care ar fi permis evitarea avariilor din prezent, reţeaua de termoficare a devenind "un ciur prin care se risipesc banii bucureştenilor" pentru că pierderile de apă caldă sunt de mai bine de trei ori mai mari în 2020 decât în 2016.

Nicuşor Dan îi mai reproşează fostului primar general că pierderile de pe reţea determină ca aceasta să funcţioneze la limita de avarie, acesta fiind "motivul pentru care CET Sud a căzut vinerea trecută, cu afectarea întregii zone de est a Capitalei timp de o săptămână".

"Nu a plătit subvenţia şi a dus Elcen în insolvenţă, în consecinţă, Elcen neputând accesa bani europeni şi neputându-se moderniza. Toată clientela PSD, aciuată în managementul unor companii ca Termoenergetica, a fost remunerată cu salarii uriaşe pentru servicii fie nerealizate, fie de proastă calitate. Acum ne ocupăm de urgenţe şi nenorociri lăsate de această caracatiţă plină de tupeu. Dar ne vom ocupa şi de ei", a mai spus Nicuşor Dan.

Citește și
Liviu Dragnea
Liviu Dragnea, infectat cu noul coronavirus. Care este starea fostului lider PSD
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Pe de altă parte, actualul edil-şef menţionează că, în 6 săptămâni de la preluarea mandatului, a semnat contractul pentru 300 de milioane de euro bani europeni pentru modernizarea reţelei, există alocaţi 200 de milioane de euro prin PNRR tot pentru modernizarea reţelei, va primi 20 de milioane de lei din fondul de rezervă al Guvernului pentru contractarea, în regim privat, a unor echipe suplimentare de intervenţie la avariile care au loc în prezent, a compensat 300 de milioane de lei datorii către Elcen care va ieşi din insolvenţă şi va accesa 370 de milioane de euro pentru modernizarea centralelor proprii.

"Acestea sunt faptele. Restul, nu este altceva decât o încercare obraznică şi cinică de a specula pe seama nervilor bucureştenilor, care, fără voia lor, au fost obligaţi în aceste zile să suporte frigul din case şi lipsa apei calde. Ştiu că există aşteptări uriaşe de la mandatul meu, ştiu că primarul în funcţie răspunde pentru tot dezastrul administraţiei trecute. ştiu că timpul nu are răbdare cu cei care îngheaţă de frig în propria locuinţă şi nu au acces la apa caldă. Îi asigur că voi face, în continuare, tot ce este omeneşte posibil pentru a rezolva într-un timp cât mai scurt această bătaie de joc la care sunt supuşi din cauzele expuse. Este inadmisibil ca într-o Capitală a unei ţări UE să avem astfel de probleme de Evul Mediu. Vă spun şi aici că ştiu prin ce treceţi şi că sunt aici să rezolv. O să mai dureze până reparăm toate greşelile care s-au făcut în ultimii 30 de ani şi mai cu seamă în ultimii patru ani. În 45 de zile nu se poate, dar cu seriozitate şi perseverenţă, vom îndrepta răul. Aceasta este o promisiune", a adăugat Nicuşor Dan.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Italia înregistrează cel mai mare număr de decese din cauza pandemiei: peste 64.000 de morţi
Italia înregistrează cel mai mare număr de decese din cauza pandemiei: peste 64.000 de morţi

Italia a depăşit Marea Britanie, ajungând din nou să aibă cel mai mare număr de decese din cauza pandemiei de coronavirus: peste 64.000 de morţi.

Liviu Dragnea, infectat cu noul coronavirus. Care este starea fostului lider PSD
Liviu Dragnea, infectat cu noul coronavirus. Care este starea fostului lider PSD

Fostul preşedinte al PSD, Liviu Dragnea, aflat în închisoare, a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, el fiind transferat la Spitalul Penitenciar Jilava pentru a primi tratament.

Mesajul unui medic militar pentru cei care nu cred în COVID:
Mesajul unui medic militar pentru cei care nu cred în COVID: "Aveţi grijă, istoria îşi plăteşte greşelile"

Medicul militar Costin Duţu a transmis, sâmbătă, un mesaj către cei care neagă existenţa noului coronavirus, dar şi celor care critică personalul medical, de la începutul pandemiei.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.