Nicolae Ciucă: ”România îşi asumă la cel mai înalt nivel aderarea la Convenţia Anti Mită”

Nicolae Ciuca
Inquam Photos / Cristian Sterlic

Premierul Nicolae Ciucă a declarat în şedinţa de Guvern că un punct foarte important pe agenda şedinţei Executivului se află un memorandumul prin care România îşi asumă la cel mai înalt nivel aderarea la Convenţia Anti Mită.

 

El a arătat că România răspunde, astfel, la invitaţia adresată de secretarul general al OCDE, acest demers având în vedere elaborarea şi implementarea de politici eficiente în lupta anticorupţie.

”Un punct foarte important pe agenda şedinţei de azi este memorandumul prin care România îşi asumă la cel mai înalt nivel aderarea la Convenţia Anti Mită, iar prin asta ne asumăm şi responsabilitatea participării active la toate activităţile grupului de lucru. Practic, răspundem la invitaţia adresată de secretarul general al OCDE şi ne alăturăm astfel unui demers solid în ceea ce priveşte elaborarea şi implementarea de politici eficiente în lupta anticorupţie”, a spus premierul, potrivit News.ro.

Ciucă a arătat că, practic, obţinerea statutului de stat membru asociat şi aderarea la Convenţia Anti Mită vor avea efecte favorabile în ceea ce priveşte companiile româneşti, care vor fi mai vizibile, care vor avea conexiuni pe piaţele externe mai largi.

Din perspectiva analizei noastre va rezulta un cadru mult mai stabil şi cu oportunităţi mai mari pentru colaborarea cu investitorii străini. E un demers care va produce efecte pe termen mediu şi lung, efecte pe care le considerăm ca fiind favorabile. Ne determină să adoptăm şi să respectăm standardele cel mai înalte de bune practici în domeniul Convenţieri antimită. Este un demers care aduce beneficii atât pentru companiile româneşti, cât şi pentru cei interesaţi din alte ţări să investească în ţara noastră”, a afirmat şeful Executivului.

Citește și
emigranti
Românii, tot mai hotărâți să plece din țară din cauza sărăciei sau a corupției. Ce arată rezultatele unui sondaj recent
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Nicolae Ciucă a menţionat că Guvernul va continua toate măsurile de implementare a standardelor, în conformitate cu foaia de parcurs asumată pentru aderarea la OCDE.

”Sunt convins că, aşa cum discut cu responsabilul naţional, domnul Luca Niculescu, dacă vom continua acest ritm, avem toate şansele să obţinem aderarea la OCDE”, a mai spus Ciucă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Directoare de şcoală premiată pentru lupta anti-Mafia, arestată pentru corupţie în Italia
Directoare de şcoală premiată pentru lupta anti-Mafia, arestată pentru corupţie în Italia

Directoarea unei şcoli din Palermo, care fusese premiată pentru angajamentul ei în lupta contra Mafiei, a fost arestată vineri pentru deturnare de fonduri şi corupţie, plus furt din alimentele şcolare.

Românii, tot mai hotărâți să plece din țară din cauza sărăciei sau a corupției. Ce arată rezultatele unui sondaj recent
Românii, tot mai hotărâți să plece din țară din cauza sărăciei sau a corupției. Ce arată rezultatele unui sondaj recent

Nemulțumiți de sărăcia, corupția și mentalitatea celor din jur, mulți români se gândesc să se mute peste hotare. Jumătate dintre cei care au răspuns unui sondaj recent iau în calcul să plece din țară.

Surse: Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie fac percheziții la sediul Poliției Române
Surse: Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie fac percheziții la sediul Poliției Române

Procurorii DNA fac, marţi, percheziţii la două adrese din Bucureşti. Surse apropiate anchetei au declarat pentru Știrile Pro TV că este vizat sediul Poliției Române, precum și o firmă care a vândut bastoane și căști pentru polițiști.  

Trei funcționari publici, reținuți de DNA pentru că luau mită de la firme care aruncau sau incendiau ilegal deșeuri
Trei funcționari publici, reținuți de DNA pentru că luau mită de la firme care aruncau sau incendiau ilegal deșeuri

Garda de Mediu Botoșani primește o lovitură grea de la procurorii anticorupție.

„Lupul de la Rutieră” și alți trei agenți au fost reținuți pentru corupție. Ar fi primit bani și tratamente SPA
„Lupul de la Rutieră” și alți trei agenți au fost reținuți pentru corupție. Ar fi primit bani și tratamente SPA

"Lupul de la rutieră", după cum era supranumit un polițist din Brașov, și alți trei agenți sunt reținuți pentru presupuse fapte de corupție. Ar fi închis ochii la o sumedenie de nereguli, fie în trafic, fie la examenul auto.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.