Kelemen Hunor, despre proiectul de buget: Ținta este să avem un deficit de 7,1%

Kelemen
Agerpres

Vicepremierul Kelemen Hunor a afirmat miercuri, referindu-se la proiectul de buget, că ţinta o reprezintă un deficit de 7,1%, ceea ce înseamnă că vor fi mai puţine cheltuieli decât anul trecut.

"Ţinta noastră este să avem un deficit de 7% - 7,1%. Este o ţintă ambiţioasă, curajoasă şi în acest moment putem să ne încadrăm în această ţintă. Sigur, acest lucru înseamnă că vor fi mai puţine cheltuieli decât anul trecut. În ceea ce priveşte investiţiile, investiţiile mari, în domeniile esenţiale - infrastructură, economie, atragerea investitorilor -, sunt asigurate în 2021 şi din PNRR sunt convins că multe domenii vor avea finanţarea necesară, fiindcă este nevoie de o creştere economică. Atât se poate în 2021, fiindcă de la 10% să cobori la 7,1% este un efort. Cam aceştia sunt banii pe care îi putem distribui, cheltui în 2021, astfel încât nici salariile, nici pensiile, dar nici investiţiile să nu fie oprite sau să aibă de suferit. Dacă s-ar fi putut mai mult, s-ar fi făcut mai mult", a afirmat liderul UDMR, potrivit Agerpres.

Vicepremierul a adăugat că proiectul de buget "nu este un proiect finalizat sută la sută".

"Lucrurile stau bine şi sunt convins că în acest an putem dezvolta România", a apreciat Kelemen Hunor.

România a înregistra un deficit bugetar de 9,79% din PIB în 2020, potrivit datelor Ministerului Finanțelor, dublu față de 2019.

Citește și
ministrii
Miniștrii s-au vaccinat anti-Covid. ”Cred că merită două înțepături viața noastră”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Situația sporurilor din sectorul public

 

În privinţa sporurilor, Kelemen Hunor a precizat că acestea rămân în acest an în interiorul venitului lunar, arătând că nu este de acord cu sporul de calculator.

"În anul 2021, aceste sporuri rămân în interiorul salariului, în interiorul venitului lunar. Vom face în 2021 o analiză a tuturor sporurilor şi o modificare a legii salarizării urmează să fie făcută. Până când nu vedem şi nu discutăm în guvern, în coaliţie, mai mult nu pot să vă spun. Dar există un spor de risc când lucrezi la calculator. Nu cred că este un spor care trebuie păstrat în continuare, pentru că toată lumea lucrează la calculator. În secolul XXI, să spui că este un risc să lucrezi la calculator, atunci aruncă şi telefonul mobil la gunoi şi să nu mai deschizi calculatorul. Deci, nu se poate. Nu cred că există un astfel de risc şi trebuie un astfel de spor. Am spus un singur spor, dar, sigur, analiza urmează să o facem în cursul anului 2021. În 2021, aşa cum am promis, salariile nu vor fi mai mici, veniturile nu vor fi mai mici în sectorul bugetar, vor fi exact la nivelul anului 2020, luna decembrie", a explicat acesta.

Vicepremierul a mai precizat că s-a discutat în coaliţie - urmează şi în Parlament - despre scoaterea voucherelor de vacanţă pentru 2021, pentru ţinerea sub control a deficitului bugetar.

"Este o singură măsură care înseamnă peste un 1,7 miliarde de lei. În acest moment, voucherele din 2020 şi o parte din 2019 pot fi folosite în 2021 - şi am spus doar o singură măsură prin care putem reduce cheltuielile. Vor fi şi restructurări în administraţia centrală, vor fi măsuri pe parcursul anului, dar ceea ce vom discuta astăzi în şedinţa de guvern veţi afla detaliile după", a mai declarat Kelemen Hunor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Iohannis se întâlnește la Cotroceni cu vicepremierul Kelemen Hunor și ministrul Tineretului Eduard Novak
Iohannis se întâlnește la Cotroceni cu vicepremierul Kelemen Hunor și ministrul Tineretului Eduard Novak

Preşedintele Klaus Iohannis va avea, marţi, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu viceprim-ministrul Kelemen Hunor şi cu ministrul Tineretului şi Sportului, Carol-Eduard Novak.

Miniștrii s-au vaccinat anti-Covid. ”Cred că merită două înțepături viața noastră”
Miniștrii s-au vaccinat anti-Covid. ”Cred că merită două înțepături viața noastră”

Vicepremierii Dan Barna şi Kelemen Hunor şi membrii Guvernului s-au vaccinat miercuri împotriva COVID.

Vicepremierul Kelemen Hunor, despre autonomia Ţinutului Secuiesc: Nicio formă de autonomie nu lezează unitatea statului
Vicepremierul Kelemen Hunor, despre autonomia Ţinutului Secuiesc: Nicio formă de autonomie nu lezează unitatea statului

Vicepremierul României, liderul UDMR Kelemen Hunor, a declarat marţi seara, făcând referire la discuţiile despre autonomia Ţinutului Secuiesc, că nicio formă de autonomie nu lezează unitatea statului român şi integritatea teritorială.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.