Iohannis a primit în 2019 cadouri în valoare de 6.500 €. Care au fost cele mai ciudate

Iohannis
Facebook.com

Tablouri, butoni, o şapcă, o pagaie din lemn cu semnătura lui Ivan Patzaichin, mănuşi de portar semnate de Helmut Dukadam, un clop cu pană de păun, un ştergar artizanal şi o traistă ţărănească se numără printre bunurile primite de Klaus Iohannis în 2019.

Valoarea totală a bunurilor primite de şeful statului anul trecut este de 6.563 de euro (31.320,98 de lei), potrivit listei bunurilor primite cu titlu gratuit cu prilejul unor acţiuni de protocol şi depuse la Comisia de evaluare din cadrul Administraţiei Prezidenţiale.

Cele mai scumpe cadouri primite de preşedintele Iohannis sunt două tablouri, fiecare în valoare de 600 de euro (2.862 de lei). Acestea sunt tabloul - medalie realizat de artista Daniela Longo special pentru vizita apostolică a Papei Francisc în România şi tabloul realizat de Mircea Cantor - "Anthroposynaptic".

Potrivit listei publicate de Administraţia Prezidenţială, printre cadourile primite de şeful statului în 2019 se mai numără:

- un tablou pe sticlă fuzionată pictată manual şi cu mozaic artistic, reprezentând stema Principatelor Unite - 1863, la 550 de euro (2.623,5 de lei);

Citește și
Iohannis
Iohannis, după Forumul de la Ierusalim: Avem datoria de a păstra vie memoria victimelor Holocaustului
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

- un tablou realizat de artista Anca Boeriu în tehnica aquaforte, intitulat "Aici-Acolo", la 500 de euro (2.385 de lei); o replică a covorului "de Transilvania" cu nişă ornamentată, realizată din lână şi mohair, la 400 de euro (1.908 de lei);

- un tablou cu fir de argint ilustrând Templul Literaturii din Hanoi, la 300 de euro (1.431 de lei); o pălărie artizanală "Clop cu pană de păun" - Bistriţa-Năsăud, realizată de meşterul popular Lucia Mihaela Poll, la 290 de euro (1.383,30 de lei);

- un mini paravan asiatic, din lemn lăcuit cu sidef, la 220 de euro (1.049,40 de lei); o sculptură din argint reprezentând o vedere în ansamblu a oraşului Ierusalim, la 220 de euro (1.049,4 de lei); un tablou cu "Broderia Hunan cu Bujori" din fire de mătase colorată, tot la 220 de euro (1.049,4 de lei);

- o tăviţă pătrată pentru bijuterii - Tiny Jewel Box, cu fotografie vintage cu harta aeriană a DC din 1829, la 210 de euro (1.004 de lei); un cufăr din lemn pictat cu imagini din Piaţa Mare a Sibiului şi cu încuietoare artizanală, dimensiuni 44x29 cm, la 200 de euro (954 de lei);

- un set de cinci cărţi scrise de Papa Francisc legate în piele şi editate la Vatican Press, la 105 de euro (500,85 de lei); un stilou Poenari Office Marin, la 104 de euro (500 de lei);

- o replică a bastonului de mareşal al României purtat de Alexandru Averescu, la 100 de euro (477 de lei).

Între cadourile primite de preşedintele Iohannis anul trecut s-au mai aflat:

- butoni din metal argintiu cu motive ornamentale din Croaţia, la 74 de euro (358,13 de lei); mănuşi de portar de fotbal semnate de Helmut Dukadam, măsura 10, la 52 de euro (249 de lei); o traistă ţărănească din lână de oaie, realizată manual de meşteri populari maramureşeni, la 20 de euro (95,40 de lei);

- un ştergar artizanal cusut industrial cu motive populare, la 10 euro (47,70 de lei);

- o pagaie aniversară de lemn cu semnătura lui Ivan Patzaichin, la 25 de euro (119,25 de lei); un tricou de bumbac de culoare neagră cu inscripţia "PSD - Toxic pentru democraţie", la 10 euro (47,70 de lei);

- o şapcă albă cu inscripţia "Make Romania Great Again", la 25 de euro (119,25 de lei).

Şeful statului a primit anul trecut tablouri, drapele, icoane şi alte obiecte decorative, printre care unele realizate de copii. Printre acestea se numără un tablou modern realizat de copii de la Şcoala nr. 1 din satul Gălbinaşi reprezentând un copac cu frunze colorate realizate cu amprentele palmelor copiiilor, la 10 euro (47,70 de lei), o pisică realizată de copii din materiale reciclabile, la 5 euro (23,85 de lei).

Tot în 2019, preşedintele Klaus Iohannis a primit 57 de obiecte cu prilejul unor acţiuni de protocol, care au rămas în patrimoniul Administraţiei Prezidenţiale.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Președintele Iohannis, despre huiduielile de la Iași: ”În România avem o democraţie vie”
Președintele Iohannis, despre huiduielile de la Iași: ”În România avem o democraţie vie”

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că huiduielile apărute în timpul discursului său de la Iaşi, la manifestările organizate de Ziua Unirii Principatelor Române, arată că "în România avem o democraţie vie".

Iohannis, după Forumul de la Ierusalim: Avem datoria de a păstra vie memoria victimelor Holocaustului
Iohannis, după Forumul de la Ierusalim: Avem datoria de a păstra vie memoria victimelor Holocaustului

Preşedintele Klaus Iohannis se declară onorat că a reprezentat joi România la Forumul Internaţional dedicat Comemorării Victimelor Holocaustului, desfăşurat la Ierusalim.

Iohannis participă la forumul dedicat comemorării victimelor Holocaustului
Iohannis participă la forumul dedicat comemorării victimelor Holocaustului

Împreună cu 41 de șefi de stat și de guvern, Klaus Iohannis participa în Israel la formul mondial dedicat victimelor holocaustului.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.