Încă un deputat părăseşte PSD şi devine independent

Alexandru Andrei
News.ro

Deputatul de Giurgiu Alexandru Andrei a anunţat, luni, conducerea Camerei Deputaţilor că demisionează din PSD şi că în continuare va activa ca parlamentar independent.

„Astăzi, 11 februarie, am anunţat oficial conducerii Camerei Deputaţilor decizia de a părăsi grupul parlamentar PSD, devenind, astfel, deputat neafiliat”, a anunţat Alexandru Andrei, conform news.ro.

Acesta spune că „nu a fost deloc o decizie uşoară, însă a fost o decizie necesară, dictată de cursul pe care l-a luat, în ultimii doi ani, politica dusă de PSD Giurgiu“.

„O politică dominată de interese personale şi de grup - în detrimentul celor ale alegătorilor -, de trădări şi jocuri «la două capete», de marginalizare a celor care nu erau de acord cu direcţia în care se îndrepta PSD Giurgiu… În aceste condiţii, am decis că este timpul să mă «rup» de acest tip de politică, pe care nu o voi accepta niciodată şi să rămân deputat neafiliat, urmărind, în toată activitatea mea de parlamentar, să apăr interesele alegătorilor giurgiuveni“, a mai scris deputatul pe pagina sa de Facebook.

Organizaţia PSD Giurgiu este condusă de Niculae Bădălău.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Deputat PSD, atac la UE, Germania și Franta: ”Stăpânii noștri, care ne călăresc”
Deputat PSD, atac la UE, Germania și Franta: ”Stăpânii noștri, care ne călăresc”

Nicolae Bacalbașa, parlamentar PSD, a atacat dur Uniunea Europeană, Germania și Franța, afirmând despre ele că ”ne călăresc”.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.