Guvernul a adoptat OUG cu privire la referendum: "NU conţine modificări majore"

×
Codul embed a fost copiat

În prag de alegeri europarlamentare şi de referendum pe tema justiţiei, Guvernul a adoptat miercuri o ordonanţă cu măsuri pentru organizarea celor două scrutine din data de 26 mai.

După critici aspre, autorităţile au retras două prevederi contestate. În formă iniţială, ordonanţa privind referendumul i-ar fi interzis lui Klaus Iohannis să se exprime pro sau contra votului şi ar fi cerut o prezenţă mai mare la urne.

Iniţiat de Autoritatea Electorală Permanentă, proiectul de ordonanţă prin care se modifică legea refendumului le interzicea autorităţilor publice să se implice în campania electorală.

Şi nu era singura prevedere controversată. Pentru validarea referendumului ar fi fost nevoie de o prezență mai mare la vot, de încă 200.000 de alegători, față de cel din toamnă, când pragul era de 5,4 milioane de oameni. Asta pentru că ar fi fost în luaţi în calcul cei din registrul electoral, şi nu cei de pe liste.

Viorica Dăncilă susţinea marți că nu cunoaște textul propus de Autoritatea Electorală, iar Opoziţia o avertiza să nu schimbe regulile în mjlocul jocului.

Citește și
Klaus Iohannis
Președintele Klaus Iohannis, la Sibiu: ”Capitala Europei va fi în România”
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Miercuri, Guvernul a anunţat că ordonanţa NU conţine modificări majore, ci doar ''detalii tehnice''.

Viorica Dăncilă, prim-ministru: "Este încă o dovadă că dezinformarea din partea Opoziei funcționează.''

În 26 mai, pot vota cei care au împlinit 18 ani inclusiv în ziua alegerilor, pe baza cărţii de identitate ori a paşaportului, dacă se află în străinătate.

Oamenii îşi pot exprima opţiunea la secţiile de votare la care sunt arondaţi, în funcţie de reşedinţă, dar dacă nu se află în localitate, de exemplu, pot vota pe listele suplimentare în orice secţie.

Românii din străinătate pot vota în cadrul ambasadelor sau consulatelor. 441 de secţii vor fi deschise în afara ţării, iar adresele lor pot fi găsite pe site-ul Ministerului de Externe.

Cei care se prezintă la urne vor primi trei buletine de vot: primul, destinat doar candidaţilor la alegerile europarlamentare, şi alte două cu întrebările formulate de preşedintele Klaus Iohannis pentru referendumul naţional.

Secţiile de votare vor fi comune şi vor fi deschise de la 7 dimineaţa până la 9 seara.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Iohannis: ”Mesaj extrem de important. Votul românilor contează!”
Iohannis: ”Mesaj extrem de important. Votul românilor contează!”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că votul românilor la alegerile europarlamentare şi la referendumul din 26 mai este foarte important.

Președintele Klaus Iohannis, la Sibiu: ”Capitala Europei va fi în România”
Președintele Klaus Iohannis, la Sibiu: ”Capitala Europei va fi în România”

Summitul de la Sibiu arată că românii contează în Europa şi evenimentul trebuie văzut nu ca unul singular, ci într-un context mai larg, inclusiv cel al alegerilor europarlamentare, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Marea Britanie va participa la europarlamentarele de la finalul lunii mai
Marea Britanie va participa la europarlamentarele de la finalul lunii mai

Marea Britanie va participa la alegerile europarlamentare de la finalul acestei luni.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.