Firea: Primul teatru construit de la zero fără implicarea statului este blocat de Nicușor Dan

Nicusor Dan
StirilePROTV

Gabriela Firea spune că primul teatru din ultimii 70 de ani care ar putea fi construit în Capitală printr-o iniţiativă privată riscă să rămână un vis, pentru că primarul Nicuşor Dan nu a semnat autorizaţia de construire.

 

Din acest motiv, regizoarea şi scriitoarea Chris Simion-Mercurian ar putea pierde granturi de 2 milioane de euro.

Gabriela Firea afirmă că termenul iniţial până la care puteau fi obţinute fondurile norvegiene pentru Teatrul Griviţa 53 a expirat luni.

Ultimul document necesar este autorizaţia de construire semnată de primarul general. Chris Simion-Mercurian aşteaptă acest document de multe luni, cu toată documentaţia depusă la Primăria Capitalei. Ştim deja că Nicuşor Dan a făcut o regulă din a nu respecta legea. Nu semnează la timp documentaţiile de urbanism şi a fost amendat pentru asta de Inspectoratul de Stat în Construcţii. Însă, aici nu este nici un „rechin imobiliar”, ci este vorba de munca a sute, mii de oameni pentru a ridica un teatru. De visul unui om!”, spune fostul primar, potrivit News.ro.

Firea menţionează că ”doar prin bunăvoinţa finanţatorilor norvegieni, Chris Simion-Mercurian a obţinut o prelungire până la sfârşitul lunii şi face, deja, apeluri disperate către primarul general pentru a semna documentul”.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Timpul trece repede! Teatrul Griviţa 53 înseamnă visul şi munca din ultimii 6 ani a sute de oameni. Peste 10.000 de români sunt „ctitori” ai acestei instituţii de cultură şi au sprijinit construcţia cumpărând, simbolic, o cărămidă. Anul trecut, am sprijinit iniţiativa lui Chris Simion-Mercurian şi am cumpărat cinci cărămizi.„Griviţa 53” este primul teatru construit de la zero fără implicarea statului, după 75 de ani - atunci, inginerul constructor Liviu Ciulei a construit pentru fiul său un teatru, actualul Teatru Nottara”, mai spune Firea. 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Grivița 53, primul teatru independent care va fi construit cărămidă cu cărămidă, de oameni. Cum puteți ajuta
Grivița 53, primul teatru independent care va fi construit cărămidă cu cărămidă, de oameni. Cum puteți ajuta

Cumpăraţi un mărţişor, şi puneţi altfel, o cărămidă, la construcţia unui teatru! Este îndemnul ''Asociației Griviţa 53'', din care fac parte mai mulţi artişti, care au demarat un proiect ambiţios: să ridice în Bucureşti, de la zero, un teatru independent.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.