„Sunt trupuri fără viață peste tot”. Armata israliană se pregătește pentru noua etapă a războiului în Fâșia Gaza

×
Codul embed a fost copiat

Armata israliană a făcut cea mai amplă incursiune de până acum, dincolo de graniță, în Fâșia Gaza. O pregătire pentru noua etapă a războiului - după cum spun comandanții militari.

Pe de altă parte, teroristii Hamas susțin că 50 dintre ostaticii pe care îi țin în Gaza ar fi fost uciși în bombardamentele israeliene. La rândul lor, liderii Uniunii Europene care s-au întâlnit la Bruxelles încearcă să se pună de acord în privința unui apel comun, pentru o "pauză umanitară" în Gaza.

Cea mai adâncă incursiune în Fâșia Gaza de la începutul războiului

Forțele terestre israeliene au avut peste noapte cea mai amplă operațiune militară, dar și cea mai adâncă incursiune în interiorul Fâșiei Gaza de la începutul războiului. Armata a difuzat imagini cu tancuri și trupe de infanterie care au trecut granița, lovind poziții Hamas înainte de a reveni, după câteva ore, pe teritoriul israelian. Fără pierderi, potrivit purtătorului de cuvânt.

Daniel Hagari, purtătorul de cuvânt al IDF: „Au efectuat o incursiune limitată și țintită în nordul Fâșiei Gaza. Forțele israeliene au ucis teroriști și au distrus infrastructura Hamas în zonă. Această incursiune face parte din pregătirile pentru etapele următoare ale războiului.”

Benjamin Netanyahu, premierul israelian: „Toți membrii Hamas poartă pecetea morții. La suprafața pământului, sub pământ, în interiorul Fâșiei Gaza, sau în altă parte. Am eliminat deja mii de teroriști. Acesta este doar începutul. În același timp, ne pregătim pentru o operațiune terestră. Nu voi specifica când, cum (va avea loc) și cât (va dura).”

Citește și
israel liban granita
Evacuarea comunităţilor de la graniţa Israelului cu Libanul ar urma să dureze cel puţin până la sfârşitul anului
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Benjamin Netanyahu s-a adresat națiunii și a promis că autoritățile vor investiga cum au fost posibile sângeroasele atacuri Hamas din 7 octombrie.

Benjamin Netanyahu, premierul israelian: „Toată lumea va trebui să răspundă, inclusiv eu."

Potrivit presei americane, Washingtonul a cerut amânarea invaziei, până la desfășurarea unor noi sisteme de apărare anti-rachetă, care să protejeze forțele americane mobilizate în regiune.

Reporter: „Ați avertizat Iranului, "Fiți atenți!", în timp ce administrația dumneavoastră încearcă să prevină extinderea războiului dintre Israel și Hamas într-un conflict extins în Orientul Mijlociu. Ar trebui ca americanii să fie îngrijorați că războiul deja escaladează?”

Joe Bide, președintele SUA: „Am avut trupe în regiune după (atentatele) din 11 septembrie, pentru a lupta împotriva ISIS și a preveni reapariția sa.”

Reporter: „America este cu siguranță un complice al criminalilor...”

Joe Biden, președintele SUA: „Avertismentul meu pentru Ayatollah (Ali Khamenei, liderul spiritual al Iranului) a fost că dacă ei continuă să acționeze împotriva trupelor noastre, vom răspunde, iar el ar trebui să fie pregătit. Asta nu are nimic de a face cu Israelul.”

Sute de ostatici sunt ținuți captivi în Fâșia Gaza de teroriștii Hamas

Pe de altă parte, amânarea unei ofensive terestre israeliene în Fâșia Gaza dă un răgaz negocierilor desfășurate cu intermedierea Qatarului, pentru eliberarea a cât mai mulți ostatici dintre cei răpiți de Hamas.

Reporter: „V-a dat asigurări (Beniamin Netanyahu) că va amâna o invazie terestră până când eliberarea în siguranță a ostaticilor poate fi garantată?”

Joe Bide, președintele SUA: „Nu, i-am spus că, dacă este posibil să-i scoată pe acești oameni în siguranță, asta ar trebui să facă. Dar este decizia lor. Noi nu le-am cerut asta.”

Reporter: „Dar nu sunt acești ostatici în pericol dacă are loc o invazie terestră?”

Joe Biden, președintele SUA: „Desigur, sunt în pericol. Întrebarea este dacă există vreun mod de a-i scoate în siguranță.”

Potrivit armatei israeliene, 224 de ostatici sunt ținuți captivi în Gaza de teroriștii Hamas. Până acum doar patru au fost eliberați - o mamă si fiica ei, de naționalitate americană, precum și două octogenare din Israel.

După incursiunea de miercuri-noapte în Fâșia Gaza, ar putea urma și altele - nu doar pentru a lovi ținte Hamas și pentru a testa reacția inamicului. Dar și pentru a strânge informații valoroase din teren. Inclusiv date despre rețeaua imensă de tuneluri, pe care militanții Hamas le-au săpat extins și consolidat în ultimul deceniu. Totul, înaintea unei invazii terestre.

Macron avertizează în privința unei invazii masive a forțelor israeliene în Gaza

Pe de altă parte, președintele Macron, care a încheiat un turneu în Orientul Mijlociu, a avertizat în privința unei invazii masive a forțelor israeliene în Gaza.

Emmanuel Macron, președintele Franței: „Franța recunoaște dreptul Israelului de a se apăra, precum și dreptul la o intervenție terestră dacă îi vizează doar pe teroriști. Dar dacă este o intervenție masivă, care pune în pericol viețile populației civile, atunci cred că este o greșeală. Este o greșeală și pentru Israel, deoarece nu va fi un mod prin care țara este protejată pe termen lung. Iar o intervenție terestră masivă nu este compatibilă cu respectul pentru populația civilă, cu dreptul internațional umanitar și chiar cu regulile războiului.”

Imagini din satelit redau amploarea dezastrului din Fâșia Gaza. În nordul enclavei, cartiere întregi au fost rase de pe fața pământului în bombardamentele israeliene zilnice, care s-au întețit de la începutul săptămânii. Dar bombardamente continuă și în sud, la Khan Younis, unde li s-a cerut palestinienilor să se refugieze, pentru a nu fi considerați complicii Hamas.

Oamenii caută cu disperare supraviețuitori. Doar o copilă a rămas din familia unui bărbat, care își strigă neputința și regretele că el era plecat atunci când i-a fost distrusă casa.

Răniții sunt duși la spital în remorcile camionetelor, cu mașini și cu scutere. Puținul combustibil rămas este utilizat în folosul celor vii. Trupurile fără viață sunt strânse în căruțe trase de măgari sau în camioane.

„Sunt trupuri fără viață peste tot”

Localnic: „Sunt trupuri fără viață peste tot. A trebuit să folosim căruțele, fiindcă nu am găsit mașini disponibile. E copleșitor ce se întâmplă. Nu mai putem face față acestei situații.”

Între timp, liderii Uniunii Europene s-au întâlnit la Bruxelles pentru un summit dominat de războiul dintre Israel și Hamas. Caută și o poziție comună, inclusiv în privința cererii unei pauze umanitare în conflict, care să faciliteze accesul la hrană, apă, îngrijire medicală și combustibil.

Președintele Turciei n-a rata ocazia să acuze, de data aceasta, Uniunea Europeană pentru drama palestinineilor din Gaza.

Recep Erdogan, președintele Turciei: „Cât de mulți copii ar trebui să mai moară - să ne ofere ei un număr - înainte ca Comisia UE să ceară un armistițiu? Ce s-a întâmplat cu Declarația Universală a Drepturilor Omului? Se pare că o respectă doar atunci când le convine. Dacă nu le convine, nu o respectă. De ce? Pentru că sângele care se varsă este sânge musulman, de aceea.”

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Apelul disperat lansat de Hamas în lumea musulmană. Declarația emisă de gruparea teroristă
Apelul disperat lansat de Hamas în lumea musulmană. Declarația emisă de gruparea teroristă

Hamas face apel la proteste în masă în Israel, în Cisiordania şi în lumea musulmană, vineri şi duminică, pentru a cere deschiderea punctului de trecere a frontierei Rafah, relatează The Times of Israel.

Evacuarea comunităţilor de la graniţa Israelului cu Libanul ar urma să dureze cel puţin până la sfârşitul anului
Evacuarea comunităţilor de la graniţa Israelului cu Libanul ar urma să dureze cel puţin până la sfârşitul anului

Ministerul Apărării din Israel intenţionează să prelungească evacuarea comunităţilor de la graniţa cu Gaza şi Libanul până la 31 decembrie, relatează postul public de televiziune Kan.

Conflictul dintre Israel și Hamas ar putea afecta economia mondială. Care sunt temerile economiștilor
Conflictul dintre Israel și Hamas ar putea afecta economia mondială. Care sunt temerile economiștilor

Orice posibilă escaladare a războiului Israel-Hamas prezintă un risc major pentru economia mondială, ducând la creşterea preţurilor energiei şi perturbând rutele comerciale cheie, au avertizat economişti citaţi de CNBC, potrivit News.ro.

Vladimir Putin avertizează că războiul dintre Hamas și Israel s-ar putea extinde şi condamnă bombardarea Fâşiei Gaza
Vladimir Putin avertizează că războiul dintre Hamas și Israel s-ar putea extinde şi condamnă bombardarea Fâşiei Gaza

Preşedintele Vladimir Putin a avertizat, miercuri, în legătură cu riscul extinderii conflictului dintre Israel şi Hamas cu mult dincolo de Orientul Mijlociu.

Kristalina Georgieva: Războiul Israel-Hamas va avea consecințe „teribile”. „Prioritatea FMI este tragica pierdere de vieți”
Kristalina Georgieva: Războiul Israel-Hamas va avea consecințe „teribile”. „Prioritatea FMI este tragica pierdere de vieți”

Kristalina Georgieva consideră agravarea conflictului dintre Israel și Hamas drept „un alt nor la orizontul unei perspective economice deja sumbre”. Efectele economice ale războiului vor fi „teribile” spune șefa FMI.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.