Un zbor Viena-Moscova a fost anulat după ce Rusia a cerut ca avionul să survoleze Belarusul

Austrian Airlines
Shutterstock

Austrian Airlines a anulat joi un zbor de la Viena la Moscova, din cauză că nu a primit undă verde din Rusia pentru o schimbare de traiectorie destinată evitării spaţiului aerian al Belarusului, a anunţat compania austriacă, potrivit AFP și Reuters.

''Autorităţile ruse nu ne-au dat autorizaţia'' de a ocoli Belarusul, a indicat compania într-un comunicat.

''În consecinţă, am fost nevoiţi să anulăm zborul de astăzi între Viena şi Moscova'', a explicat Austrian Airlines.

Ministerul Transporturilor austriac a confirmat ''o anulare a unui zbor al Austrian Airlines de la Viena la Moscova astăzi''. ''Potrivit informaţiilor noastre, schimbarea traseului de zbor nu a fost aprobată de către autorităţile ruse'', a precizat guvernul austriac.

Lufthansa, compania-mamă a Austrian Airlines, a afirmat că ''toate companiile grupului Lufthansa evită în prezent spaţiul aerian belarus'', potrivit Agerpres.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Liderii statelor membre ale Uniunii Europene, reuniţi luni şi marţi la Bruxelles, au solicitat tuturor transportatorilor aerieni cu sediul în UE să evite survolarea Belarusului, după ce un avion de pasageri ce efectua duminică un zbor Atena-Vilnius a fost deviat de pe ruta sa şi, escortat de un avion militar MiG-29, a trebuit să aterizeze la Minsk.

După aterizare, autorităţile i-au arestat pe pasagerul Roman Protasevici, un tânăr jurnalist de opoziţie din Belarus, şi pe Sofia Sapega, partenera sa.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Țara din Europa care a descoperit cel mai mare zăcământ de pământuri rare, vitale în viitor. Până acum, China avea monopol
Țara din Europa care a descoperit cel mai mare zăcământ de pământuri rare, vitale în viitor. Până acum, China avea monopol

Firma minieră Rare Earths Norway spune că a descoperit cel mai mare zăcământ dovedit din Europa de elemente foarte apreciate de pământuri rare, reflectând poate un moment de cotitură atât pentru ţara nordică, cât şi pentru regiune, transmite CNBC.

 

Războiul comercial cu China este aproape. Producătorii europeni de lactate şi carne de porc se tem de reacţia Beijingului
Războiul comercial cu China este aproape. Producătorii europeni de lactate şi carne de porc se tem de reacţia Beijingului

Producătorii de alimente din întreaga lume, de la producători de lactate şi până la exportatori de carne de porc, sunt îngrijoraţi de posibilele măsuri de represalii ale Chinei, transmite Reuters.

NASA spune că nu există o situație de urgență la bordul ISS după ce un exercițiul medical a fost difuzat accidental
NASA spune că nu există o situație de urgență la bordul ISS după ce un exercițiul medical a fost difuzat accidental

NASA a fost forțată să nege că a existat o situație de urgență la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS), după ce un flux oficial oficial a difuzat accidental un exercițiu medical.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.