Ultimul mesaj al prezentatoarei britanice care s-a spânzurat la 40 de ani

Caroline Flack
Getty

Prezentatoarea britanică de televiziune Caroline Flack, găsită decedată sâmbătă în apartamentul său din Londra, a murit prin spânzurare, iar paramedicii nu au reuşit să o resusciteze, potrivit raportului medicului legist, informează miercuri Reuters.

Sinuciderea la vârsta de 40 de ani a fostei prezentatoare a unei populare emisiuni a reaprins o dezbatere în Marea Britanie referitoare la maniera în care tabloidele publică ştiri despre vieţile celebrităţilor, precum şi despre internauţii care lansează comentarii maliţioase pe reţelele de socializare.

Cu ocazia prezentării raportului, medicul legist Sandra Polson a declarat că o persoană neidentificată i-a oprit pe agenţii de poliţie şi i-a condus către o adresă rezidenţială din nord-estul Londrei sâmbătă, unde au găsit o femeie întinsă pe spate.

"Se pare că a fost găsită spânzurată", a spus Polson, fără să numească sau să dezvăluie identitatea persoanei care a găsit trupul prezentatoarei. Mama ei a precizat că aceasta a fost sfătuită să nu publice acel mesaj.

Familia acestea a prezentat un mesaj nepublicat pe Instagram al victimei, pe care l-a scris cu puțin timp înainte să moară.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Întreaga lume și viitorul meu mi-au fugit de sub picioare”, preciza Caroline.

Ambulanţa a sosit la faţa locului şi paramedicii au aplicat manevre de prim-ajutor, dar nu au reuşit să o resusciteze. Decesul a fost pronunţat sâmbătă, la 14:36 GMT.

În urma autopsiei, cauza decesului a fost spânzurarea. Medicul legist a amânat prezentarea celorlalte concluzii ale anchetei până în data de 5 august.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Reacții dure după ce o celebră prezentatoare TV din UK s-a sinucis. Ce pățise înainte
Reacții dure după ce o celebră prezentatoare TV din UK s-a sinucis. Ce pățise înainte

Jurnalista Caroline Flack, una dintre cele mai cunoscute prezentatoare TV din Marea Britanie, s-a sinucis.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.