Ucraina se pregătește de un scenariu de coșmar din partea aliaților. Viitor sumbru pentru trupele Kievului

soldat ucraina, razboi ucraina
AFP

Ucraina trebuie să se pregătească pentru o posibilă scădere a ajutorului din partea aliaţilor săi, ceea ce o va forţa să îşi adapteze strategia militară, a declarat generalul Valeri Zalujnîi, comandant-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei.

Foarte popularul general, ale cărui tensiuni cu preşedintele Volodimir Zelenski au dat naştere la numeroase comentarii, şi-a exprimat îngrijorarea într-o luare de poziţie pentru CNN în legătură cu o posibilă reducere a sprijinului din partea aliaţilor Kievului.

"Trebuie să facem faţă unei reduceri a sprijinului militar din partea principalilor noştri aliaţi, care se confruntă cu propriile tensiuni politice", a anticipat generalul, în funcţie din 2021, cu câteva luni înainte de începerea invaziei ruse.

Liderii europeni au ajuns joi la un acord privind un ajutor de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina, blocat până acum de Ungaria, iar Senatul american urmează să dezvăluie noul său plan de ajutor pentru Ucraina în această săptămână.

Proiect de lege controversat în Ucraina

Generalul Zalujnîi a mai spus pentru CNN că Ucraina nu va putea să îşi mărească numărul soldaţilor decât dacă Parlamentul adoptă măsuri "nepopulare" pentru a mobiliza mai multe trupe, o problemă extrem de controversată în Ucraina.

Citește și
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis: Fermierii români au aceleași probleme ca restul agricultorilor din Europa. „Nu este nimic nou”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Armata i-a cerut preşedintelui Zelenski să înroleze o jumătate de milion de locuitori care să îi înlocuiască pe soldaţii epuizaţi pentru a face faţă celor aproximativ 600.000 de soldaţi ruşi dislocaţi în Ucraina. Însă, în luna ianuarie, Parlamentul Ucrainei a refuzat să dezbată un proiect de lege controversat, ce vizează mobilizarea mai multor trupe.

În presa ucraineană au circulat săptămâna aceasta zvonuri conform cărora preşedintele Zelenski se gândeşte să îl schimbe şeful armatei din cauza dezacordurilor cu privire la modul de a creştere numărul soldaţilor. Nivelul de încredere pentru general în rândul populaţiei a ajuns la 92%, faţă de 77% cât înregistrează şeful statului ucrainean.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Ucrainencele protestează în mai multe orașe și cer demobilizarea soților de pe front. „Bărbații ar trebui să aibă drepturi”
Ucrainencele protestează în mai multe orașe și cer demobilizarea soților de pe front. „Bărbații ar trebui să aibă drepturi”

Mai multe manifestaţii au loc, în ultima perioadă, în Ucraina, în oraşe ca Kiev, Odesa, Zaporojie, Liov, dar şi în orăşele ca Ivano-Frankivsk sau Termopil, în semn de protest faţă de lipsa rotaţiei militarilor aflaţi pe front de aproape doi ani.

Klaus Iohannis: Fermierii români au aceleași probleme ca restul agricultorilor din Europa. „Nu este nimic nou”
Klaus Iohannis: Fermierii români au aceleași probleme ca restul agricultorilor din Europa. „Nu este nimic nou”

Fermierii români au aceleași probleme ca cei din Franța, Belgia, Italia și în alte țări din Europa, spune președintele Klaus Iohannis. Iar produsele din Ucraina nu afectează piața de la noi, crede șeful statului.

UE a aprobat ajutorul de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina, în ciuda opoziției Ungariei. Reacția lui Zelenski
UE a aprobat ajutorul de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina, în ciuda opoziției Ungariei. Reacția lui Zelenski

Liderii Uniunii Europene au convenit joi, în unanimitate, să acorde un ajutor de 50 de miliarde de euro Ucrainei, a anunțat președintele summitului, depășind săptămâni întregi de rezistență din partea Ungariei.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.