Țestoasa cu o suliță înfiptă în corp. S-a lansat o recompensă uriașă pentru găsirea vinovaților

×
Codul embed a fost copiat

Medicii unui spital veterinar din Florida au avut de îndeplinit o misiune extrem de delicată. Mai exact, au operat o broască ţestoasă care avea înfiptă în ea o suliţă lungă de 1 metru.

Intervenţia a fost reuşită, şi după o bună perioadă de convalescenţă, animalul a fost dus din nou în mediul său natural.

Însoţiţi de părinţi, zeci de copii curioşi s-au adunat în jurul broscuţei să o analizeze. Mai ales că tocmai fusese supusă unei operaţii foarte dificile.

După ce s-au bucurat de prezenţa lui Splinter pe această plajă din Florida, au ghidat-o apoi încetul cu încetul înapoi în apele oceanului Atlantic.

Ţestoasa a fost găsită în urmă cu 2 luni dintr-o plasă de pescuit, iar în partea de sus avea înfiptă o suliţă asemănătoare cu un harpon. Fără să stea pe gânduri, cei care au dat peste ea au dus-o la un spital veterinar.

Citește și
Dan Mitrea
Medicul școlit în Franța care s-a întors în țară să salveze mii de români
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Cu ajutorul unor instrumente speciale şi cu multă răbdare, medicii au reuşit să îi scoată broscuţei obiectul care o deranja atât de tare. Au tratat-o apoi cu antibiotice, iar dieta zilnică a constat în fructe de mare, alge şi legume verzi.

Richie Moretti, director spital: „Noi privim fiecare animal ca şi cum ar fi unul ce va aduce pe lume pui pe care îi vor vedea copiii voştri. Aşa că le iubim pe fiecare în parte şi vom face tot posibilul ca să le salvăm.”

Bette Zirkelbach, manager spital: „Eliberarea lui Splinter a fost o nouă oportunitate de a educa publicul referitor la faptul că țestoasele nu au limite în Statele Unite. Sunt protejate atât de legile federale, cât și de cele de stat. Și nu poţi atinge o broască țestoasă decât dacă ai un permis care atestă faptul că vrei să le ajuţi.”

Acum angajaţii spitalului oferă o recompensă de 25.000  de dolari persoanei care îi poate ajuta să îi găsească pe cei care se fac vinovaţi de rănirea ţestoasei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Povestea medicului care a inseminat cu propria spermă mai multe femei, fără acordul lor
Povestea medicului care a inseminat cu propria spermă mai multe femei, fără acordul lor

O femeie din Texas a intentat un proces împotriva unui ginecolog din Colorado, pe care îl acuză că și-a folosit propria spermă pentru a insemina artificial mai multe paciente, fără acordul lor.

Medicul școlit în Franța care s-a întors în țară să salveze mii de români
Medicul școlit în Franța care s-a întors în țară să salveze mii de români

„Și în România se poate face medicină de calitate, dacă înțelegem că noi, doctorii, trebuie să ne unim forțele spre binele pacientului." Așa susține neurologul Dan Mitrea, care se școlește în Franţa, dar tratează pacienții din țară.

Medicul român care a învățat o tehnică revoluționară urmărind filmările unui chirurg american
Medicul român care a învățat o tehnică revoluționară urmărind filmările unui chirurg american

Chirurgia laparoscopică a revoluţionat medicina, iar intervenţiile minim-invazive sunt folosite aproape zilnic în tratarea bolnavilor inclusiv în România.

Recomandări
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

Judeţe din Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic pe parcursul zilei de joi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.