Țara în care roşiile sunt mai scumpe decât benzina. Se spune că până și politicienii sunt mai ieftin de cumpărat

rosii
Profimedia

Preţul roşiilor a explodat în India din cauza unor fenomene meteo negative, declanşând un val de meme-uri pe reţelele sociale în care costul acestor legume este comparat cu orice, de la benzină şi până la influenţa politică, transmite Bloomberg.

Joi, preţul de vânzare cu amănuntul al roşiilor în New Delhi era de 120 de rupi (1,45 de dolari) pe kilogram, comparativ cu un preţ de 22 de rupi pe kilogram la începutul anului, conform datelor colectate de Ministerul Alimentaţiei. În contrast, preţul unui litru de benzină era de 96 de rupi în capitala Indiei.

Această creştere de 445% a preţului la roşii a stimulat şi activitatea infracţionalitatea. Un fermier din statul Karnataka, din sudul Indiei, a raportat furtul unei cantităţi de roşii echivalentă cu 150.000 de rupi.

Glume pe seama prețurilor crescute la roșii

În India, preţurile la roşii cresc în mod obişnuit în perioada iunie-iulie şi din nou în perioada octombrie-noiembrie din cauza producţiei sezoniere în marile bazine legumicole, a precizat Rohit Kumar Singh, funcţionar din cadrul Ministerul Alimentaţiei. "Preţurile vor începe să scadă în luna august când va începe recoltarea", a spus Rohit Kumar Singh.

Roşiile şi ceapa sunt subiecte atât de importante în cea mai populată ţară din lume încât o creştere a preţurilor poate declanşa proteste. Unele partide politice la putere în India au pierdut alegerile pentru că nu au putut controla preţurile la ceapă, care alături de roşii sunt esenţiale în alimentaţia de zi cu zi. Preţurile ridicate la alimente ar putea afecta eforturile băncii centrale de a stimula creşterea economică şi a menţine sub control inflaţia.

Citește și
hotel
Cum a reușit un bărbat să stea cazat la un hotel de lux timp de doi ani, fără să plătească
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Reţelele sociale sunt inundate în India cu diferite meme care au legătură cu roşiile. Una din aceste meme spune că primeşti un iPhone gratuit la cumpărarea unui kilogram de roşii. Într-o aluzie la unii politicieni din opoziţie care au decis să schimbe tabăra şi să se alăture partidului la putere în statul Maharashtra, un video pe YouTube spune că politicienii sunt mai ieftin de cumpărat decât roşiile, potrivit Agerpres.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Moment istoric. SUA se aliază cu India împotriva Chinei: ”Vom conduce împreună”
Moment istoric. SUA se aliază cu India împotriva Chinei: ”Vom conduce împreună”

Statele Unite s-au aliat cu India în războiul lor economic și politic contra Chinei, un adevărat moment istoric care a avut loc joi la Casa Albă.

 

Cum a reușit un bărbat să stea cazat la un hotel de lux timp de doi ani, fără să plătească
Cum a reușit un bărbat să stea cazat la un hotel de lux timp de doi ani, fără să plătească

Un bărbat din India ar fi reușit să stea într-un hotel de cinci stele din Delhi, India, timp de aproape doi ani, fără să achite vreo nota de plată.

 

Catastrofa feroviară din India. Traficul, reluat la 51 de ore de la producerea accidentului. Bilanţul victimelor, revizuit
Catastrofa feroviară din India. Traficul, reluat la 51 de ore de la producerea accidentului. Bilanţul victimelor, revizuit

Guvernul statului indian Odisha a revizuit în scădere bilanţul celei mai sângeroase catastrofe feroviare din ultimele decenii din India, de la 288 la 275 de morţi, din cauză că unele cadavre au fost numărate de două ori.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.