Țara în care condamnații sunt executați pe bandă rulantă. Două persoane sunt ucise în fiecare zi

Executie
Profimedia

Autorităţile iraniene au executat în acest an cel puţin 173 de persoane condamnate pentru infracţiuni legate de droguri, de aproape trei ori mai multe decât în primele cinci luni ale anului trecut, a anunţat vineri organizaţia Amnesty International.

De la începutul anului, execuţiile pentru infracţiuni legate de droguri constituie două treimi din totalul execuţiilor din Iran, afectând în principal ''persoane provenite din medii marginalizate şi defavorizate din punct de vedere economic'', indică un raport al organizaţiei internaţionale, informează AFP şi DPA.

Iranul a executat prin spânzurare şapte bărbaţi pentru implicarea lor în protestele antiguvernamentale declanşate în septembrie anul trecut, dar militanţii pentru apărarea drepturilor omului au subliniat că în ultimele luni a sporit numărul execuţiilor şi pentru alte fapte, în special legate de droguri, conform Agerpres.

Amnesty International a precizat că membri ai minorităţii etnice baluce reprezintă aproape o cincime din execuţiile înregistrate în Iran, în contextul în care această minoritate ''nu constituie decât 5% din populaţia iraniană''.

''Ritmul în care autorităţile procedează la execuţii pentru infracţiuni legate de stupefiante, încălcând dreptul internaţional, este o dovadă a lipsei lor de compasiune şi a desconsiderării flagrante a dreptului la viaţă'', a declarat Diana Eltahawy, director adjunct al Amnesty International pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Ea a subliniat că întreaga comunitate internaţională trebuie să se asigure că în iniţiativele de combatere a traficului de droguri cooperarea nu contribuie, direct sau indirect, la privarea arbitrară de dreptul de viaţă şi la alte încălcări ale drepturilor omului în Iran.

Organizaţia Iran Human Rights (IHR), cu sediul în Norvegia, a declarat că cel puţin 307 persoane au fost executate în 2023 în Iran, cu peste 75% mai multe în raport cu perioada similară a anului trecut. Asta înseamnă că, în medie, aproximativ două persoane sunt ucise zilnic.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Războiul comercial cu China este aproape. Producătorii europeni de lactate şi carne de porc se tem de reacţia Beijingului
Războiul comercial cu China este aproape. Producătorii europeni de lactate şi carne de porc se tem de reacţia Beijingului

Producătorii de alimente din întreaga lume, de la producători de lactate şi până la exportatori de carne de porc, sunt îngrijoraţi de posibilele măsuri de represalii ale Chinei, transmite Reuters.

NASA spune că nu există o situație de urgență la bordul ISS după ce un exercițiul medical a fost difuzat accidental
NASA spune că nu există o situație de urgență la bordul ISS după ce un exercițiul medical a fost difuzat accidental

NASA a fost forțată să nege că a existat o situație de urgență la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS), după ce un flux oficial oficial a difuzat accidental un exercițiu medical.

Papa Francisc le cere preoților să țină predici scurte, ca să nu adoarmă credincioșii. Care este durata optimă
Papa Francisc le cere preoților să țină predici scurte, ca să nu adoarmă credincioșii. Care este durata optimă

Preoţii ar trebui să ţină predici scurte şi să vorbească maximum opt minute pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri papa Francisc, informează Reuters.

 

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.