Rușii amenință: Noua rachetă hipersonică poate străpunge orice scut de apărare

sistem de rachete rusesc S-400
Getty

Noile rachete hipersonice ruseşti Ţirkon pot străpunge orice sistem de apărare aeriană sau scuturi antirachetă, a declarat joi un expert militar rus.

''Nu există apărare împotriva lor'', a declarat contraamiralul în retragere Vsevolod Hmîrov presei, după ce preşedintele Vladimir Putin a anunţat că Rusia testează cu succes dezvoltarea unei noi arme, relatează agenţia Xinhua, citată de Agerpres.

Putin a precizat că racheta Ţirkon lansată de pe nave sau de pe submarine poate atinge o viteză de aproximativ 11.000 de km/oră şi poate lovi o ţintă aflată la o distanţă de peste 1.000 de km sub apă sau la sol.

Potrivit lui Hmîrov, dacă un portavion cu rachete Ţirkon se află la o distanţă de 500 km de coastă, rachetele pot atinge ţinte situate la cel puţin 500 km de fâşia de coastă în cinci minute. În acest interval, este posibilă detectarea rachetelor, dar nu şi interceptarea lor, a precizat el.

Putin a afirmat că, dacă SUA amplasează rachete cu rază intermediară de acţiune în Europa, Rusia va desfăşura arme ''care pot ataca nu numai zone de unde provin ameninţări directe, ci şi zone unde se află centrele de luare a deciziilor''.

Citește și
vladimir putin, rusia,
Putin amenință: „Vom orienta armamentul asupra ţărilor unde SUA vor instala rachete”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

''Dacă există două sau trei nave de suprafaţă sau submarine cu circa 40 de rachete Ţirkon la bordul fiecăreia în Atlanticul de Vest sau în Pacificul de Est, nu există nici o îndoială că aceste centre vor fi categoric lovite'', a afirmat Hmîrov.

Înainte de a se retrage din serviciu în 2002, Hmîrov a fost comandantul unui escadron de submarine şi a participat la cercetarea şi testarea de echipamente navale.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
NATO consideră că ameninţările președintelui Vladimir Putin sunt
NATO consideră că ameninţările președintelui Vladimir Putin sunt "inacceptabile"

Alianţa Nord-Atlantică a respins miercuri ca "inacceptabile" ameninţările preşedintelui rus Vladimir Putin.

Putin amenință: „Vom orienta armamentul asupra ţărilor unde SUA vor instala rachete”
Putin amenință: „Vom orienta armamentul asupra ţărilor unde SUA vor instala rachete”

Președintele rus Vladimir Putin a avertizat, miercuri, că Rusia ia în calcul desfășurarea de rachete capabile să lovească „teritoriile unde se află centrele de decizie”, în cazul în care Statele Unite vor instala noi sisteme în Europa.

Rusia ar avea mai multe rachete nucleare decât se credea. Unde ar fi ascunse
Rusia ar avea mai multe rachete nucleare decât se credea. Unde ar fi ascunse

Rusia are mai multe rachete de croazieră SSC-8 cu rază medie de acţiune decât se credea anterior, a relatat duminică ziarul german Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung (FAZ), citând o sursă nenominalizată din serviciile de informaţii occidentale.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.