Prinţul Harry dă în judecată 2 tabloide pentru interceptarea ilegală a mesageriei vocale

Meghan și Harry, momente de tandrețe în public. Cum arată fosta actriță după naștere. FOTO - 4
Getty

Prinţul Harry îi dă în judecată pe proprietarii tabloidelor britanice The Sun şi Daily Mirror pentru că i-ar fi interceptat ilegal mesajele din telefon, potrivit CNN.

Un purtător de cuvânt de la Palatul Buckingham a confirmat faptul că cererile "cu privire la interceptarea ilegală a mesajelor vocale" au fost depuse la tribunal.

Cazul vine la doar câteva zile după ce Harry a lansat un atac dur împotriva tabloidelor britanice, în contextul în care soţia sa, Meghan Markle, ducesa de Sussex, a făcut plângere în instanţă faţă de Mail on Sunday, susţinând că ziarul a publicat, fără drept, o scrisoare pe care i-a trimis-o tatălui ei.

Un purtător de cuvânt al companiei care deţine The Sun, News Group Newspapers (NGN), deţinută de Rupert Murdoch, a confirmat pentru CNN o astfel de plângere din partea ducelui de Sussex, fără să comenteze situaţia.

Un reprezentat al Reach plc, din care The Mirror face parte, a spus că ştie de demersurile ducilor, dar că nu a primit încă nicio notificare.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

The Guardian, care citează surse de la Palatul Buckingham, scrie că, într-adevăr, au fost depuse plângeri la Înalta Curte cu privire la "interceptarea ilegală a mesageriei vocale", transmite news.ro.

Nu există informaţii cu privire la pretenţiile ducilor de Sussex.

Săptămâna aceasta, prinţul Harry a anunţat că va adopta o poziţie fermă faţă de tratamentul "nemilos" pe care soţia sa Meghan Markle l-a primit din partea tabloidului britanic Mail on Sunday şi îl va da în judecată.

"Din nefericire, soţia mea a devenit una dintre recentele victime ale unui tabloid britanic care duce campanii împotriva unor persoane fără a se gândi la consecinţe - o campanie nemiloasă care a escaladat în ultimul an, în timpul sarcinii sale şi în timpul creşterii fiului nostru", a spus Harry într-un comunicat.

Ostilităţile dintre Harry şi presa de tip tabloid au degenerat de la începutul relaţiei sale cu Meghan Markle.

"Mi-am pierdut mama şi acum o privesc pe soţia mea cum cade victimă aceloraşi forţe puternice", a spus ducele de Sussex.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Meghan Markle a dat în judecată o publicație britanică. Reacția prințului Harry
Meghan Markle a dat în judecată o publicație britanică. Reacția prințului Harry

Ducele și Ducesa de Sussex au dat în judecată publicația Mail on Sunday, deoarece ar fi publicat fără drept una dintre scrisorile private ale ducesei.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.