Premierul Israelului amenință Iran să nu îi „testeze” țara. Avertismentul are legătură cu bomba atomică

premier israel
Prime Minister of Israel/Twitter

Premierul Israelului a lansat o amenințare către Iran să nu îi „testeze” țara, întrucât Tehranul și marile puteri negociază o relansare a Acordului de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian.

Israelul se opune vehement negocierilor actuale, astfel că Lapid a lansat avertismentul în timpul vizitei unei baze a forțelor aeriene israeliene, potrivit AFP, citat de News.

Israelul desfăşoară o ofensivă cu scopul de a încerca să convingă Occidentul să nu relanseze Acordul de la Viena din 2015, din care Donald Trump a scos Statele Unite după trei ani.

„Israel e pregătit de orice amenințare și scenariu”

„Este încă prea devreme să ştim dacă am reuşit să oprim acordul nuclear, însă Israelul este pregătit de orice ameninţare şi orice scenariu”, a spus Yair Lapid, a cărui ţară consideră Iranul inamicul său numărul unu.

„Dacă Iranul continuă să ne testeze, va descoperi braţul lung şi capacităţile Israelului”, a spus el, angajându-se „să continue să acţioneze pe toate fronturile împotriva terorismului şi împotriva celor care caută să ne facă rău”.

Citește și
arme nucleare
Rusia reafirmă că ar putea folosi arsenalul nuclear numai în ''situaţii de urgenţă''
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

„Aşa cum am convenit cu preşedintele (american Joe) Biden, Israelul are toată libertatea să acţioneze după plac pentru a împiedica ca Iranul să devină o ameninţare nucleară”, a mai spus Lapid.

Şeful serviciilor secrete israeliene e în vizită în SUA

Şeful serviciilor secrete israeliene externe Mossad, David Barnea, se află în prezent într-o vizită în Statele Unite, în cadrul „campaniei diplomatice împotriva Iranului”, a anunţat într-un comunicat biroul premierului.

David Barnea urmează să se întâlnească cu oficiali din cadrul agenţiilor americane de securitate.

Israelul se opune ferm Acordului de la Viena, care a permis Teheranului să beneficieze de o relaxare a sancţiunilor care i-au fost impuse în schimbul unei limitări a programului său nuclear.

Preşedintele american Joe Biden încearcă să relanseze acest acord, muribund după retragerea în 2018 Statelor Unite de către Donald Trump, care a reimpus şi multiplicat sancţiuni americane Teheranului, ceea ce a condus la retragerea treptată a Iranului din pact.

Israel amenință să facă totul pentru a împiedica Iran să se doteze cu bomba atomică, deși Tehranul neagă că ar urmări acest lucru

Israelul, considerat de către experţi singura putere nucleară din Orientul Mijlociu, ameninţă să facă totul pentru a împiedica Iranul să se doteze cu bomba atomică, un obiectiv pe care Republica islamică a negat întotdeauna că l-ar urmări.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Ce s-ar întâmpla în cazul unui război nuclear. Oamenii de știință au descris scenariile unui conflict între Rusia și SUA
Ce s-ar întâmpla în cazul unui război nuclear. Oamenii de știință au descris scenariile unui conflict între Rusia și SUA

Oamenii de știință au dezvăluit ce s-ar întâmpla în cazul în care ar izbucni un război nuclear între Rusia și SUA sau între India și Pakistan.

Rusia reafirmă că ar putea folosi arsenalul nuclear numai în ''situaţii de urgenţă''
Rusia reafirmă că ar putea folosi arsenalul nuclear numai în ''situaţii de urgenţă''

Ministerul rus de Externe a transmis joi că Rusia ar putea folosi arsenalul său nuclear numai în ''situaţii de urgenţă'' şi că nu are interesul să ajungă la o confruntare directă cu NATO şi cu SUA, relatează Reuters, scrie Agerpres. 

Avertisment cutremurător din Japonia: „Folosirea armelor nucleare este o criză reală și prezentă”
Avertisment cutremurător din Japonia: „Folosirea armelor nucleare este o criză reală și prezentă”

Armele nucleare reprezintă o ameninţare „reală şi prezentă” de când Rusia a invadat Ucraina, a spus marţi primarul din Nagasaki.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.