Peste 100 de jafuri, comise de o grupare de români în Belgia. Trei suspecți au fost arestați

×
Codul embed a fost copiat

O grupare de români este suspectată că a terorizat o zonă din Belgia, vreme de patru ani.

Bilanţul de peste o sută de furturi din locuinţe - în special maşini, unelte şi scule - a determinat autorităţile să pună la punct o amplă investigaţie, care a îndreptat atenţia anchetatorilor către Buzău. Acolo a fost găsită mare parte din pradă.

Este vorba despre o grupare formată din 10 indivizi care din 2016 până în primăvară au atacat sistematic gospodăriile oamenilor, de acolo plecau cu tot ce le cădea în cale, de la ATV-uri, scutere, biciclete, până la aparatură de uz casnic, toate fiind transportate apoi în Germania, unde se și cazau. Mai apoi, bunurile ajungeau în România.

Şeful Serviciului Asistenţă Judiciară şi Poliţienească Internaţională din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale a IGPR, Emil Tudor, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că gruparea respectivă a fost ajutată de alte persoane care locuiau în Germania, iar de acolo se deplasa în Belgia, cu maşini înmatriculate în ţara respectivă şi comitea furturile, transmite News.ro.

“Este un grup organizat compus din câte s-a probat până acum din zece cetăţeni români, toţi din judeţul Buzău, care au acţionat, aşa cum a reieşit din cercetări, în partea de est a Belgiei, în imediata vecinătate a Germaniei. Membrii acestui grup acţionau în mod următor: se deplasau undeva la graniţa dintre Germania şi Belgia, unde pe teritoriul Germaniei beneficiau de suportul unor persoane, evident cetăţeni români sau legătură cu cetăţeni români, care le asigura cazare şi suport logistic, de acolo s-a dovedit că beneficiau de autovehicule înmatriculate pe teritoriul Belgiei cu care se deplasau pentru a nu atrage atenţia. Sustrăgeau de regulă în perioadele zilei când era mai puţină lumină, pe teritoriul Belgiei, iar bunurile transportate erau depozitate temporar în zona din Germania de unde erau transportate ulterior către România spre a fi valorificate”, a declarat Emil Tudor.

Citește și
Alegeri Locale 2020. Câți români au drept de vot
Schimbări propuse la alegerile parlamentare. Până la ce oră se poate vota
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

El a precizat că trei dintre membrii grupării au fost arestaţi în Belgia.

“Până în prezent în Belgia s-a reuşit arestarea a trei membri ai grupului infracţional organizat, iar ceilalţi membri ai grupului în prezent sunt cercetaţi în stare de libertate, urmând ca autorităţile judiciare din Belgia să dispună în funcţie de materialul probator administrat şi în această săptămână”, a mai afirmat şeful Serviciului Asistenţă Judiciară şi Poliţienească Internaţională.

Poliţiştii şi procurorii DIICOT au destructurat, în urma unei anchete desfăşurate în colaborare cu autorităţile din Belgia, o grupare specializată în furturi comise pe teritoriul acestui stat. Membrii acesteia ar fi săvârşit, în perioada 2016-2020, peste o sută de furturi, prejudiciul depăşind 500.000 de euro. Gruparea era condusă de o persoană din Buzău, judeţ în care au avut loc 11 percheziţii, fiind găsite unele dintre bunurile furate.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Românii trimit mai mulți bani în țară pentru începutul anului școlar. Unde se află cea mai activă comunitate
Românii trimit mai mulți bani în țară pentru începutul anului școlar. Unde se află cea mai activă comunitate

Numărul de transferuri de bani și valoarea acestora a crescut cu 25% între românii din diaspora şi cei din ţară, ca umare a începerii noului an şcolar, iar cea mai activă comunitate de români este cea din Marea Britanie.

Schimbări propuse la alegerile parlamentare. Până la ce oră se poate vota
Schimbări propuse la alegerile parlamentare. Până la ce oră se poate vota

Liderii deputaților PSD, PNL, PMP, USR și UDMR au iniţiat un proiect de lege care schimbă mai multe reglementări la alegerile parlamentare din decembrie 2020.

Victor Ponta susține că alegerile îi pun în pericol pe români
Victor Ponta susține că alegerile îi pun în pericol pe români

Liderul Pro România, Victor Ponta, a anunţat, luni pe Facebook, rezultatul testului pentru coronavirus pe care l-a făcut.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.