Text votat de deputații ruși. Ce nu mai au voie să facă soldații din armata rusă

Militari rusi
Getty

Un text votat marţi de deputaţii ruşi le interzice militarilor să utilizeze smartphone-uri care permit să fie localizaţi prin GPS în timp ce se află în misiune sau să posteze informaţii despre operaţiunile în care sunt angrenaţi.

Acest vot a venit după o serie de postări pe reţelele sociale care au confirmat prezenţa militarilor în anumite teatre de conflict, relatează AFP, conform Agerpres. 

Potrivit acestui amendament la "legea privind statutul militarilor", adoptat în a doua lectură de camera inferioară a Parlamentului, Duma de Stat, militarii ruşi "nu au dreptul de a publica pe internet informaţii privind apartenenţa lor la forţele armate ruse şi asupra eventualelor lor misiuni".

Acest text precizează că militarii "nu au nici dreptul de a comunica aceste informaţii mass-media" şi că interdicţia se extinde la "informaţii privind colegii lor, membrii familiei şi părinţi".

În plus, militarii nu vor mai avea dreptul să aibă la ei când se află "în exerciţiul funcţiunii" aparate electronice "care ar permite, prin intermediul internetului, să difuzeze date foto sau audiovizuale şi locaţia lor".

Citește și
Inaugurarea sistemului de aparare antiracheta Aegis Ashore (AAMDS) de la Deveselu.
Rusia a cerut distrugerea scutului anti-rachetă din România. Reacţia MAE
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

"Proiectul de lege vizează asigurarea securităţii personalului militar şi apărarea lor de acte ale serviciilor speciale ale altor ţări, precum şi ale organizaţiilor teroriste şi extremiste", precizează site-ul oficial al Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului.

Testul trebuie să fie adoptat şi într-o a treia lectură şi apoi validat de Senat, în general o formalitate, iar apoi trimis la promulgare preşedintelui rus Vladimir Putin.

Armata rusă a avut frecvent de suferit în ultimii ani de pe urma interesului militarilor săi pentru reţelele sociale, comentează AFP. Un militar rus a postat, de exemplu, pe Instagram, în 2014, în plin conflict în estul Ucrainei, două fotografii afişate ca geolocalizare în Ucraina, unde oficial armata rusă nu a intervenit.

La sfârşitul lui 2017, Ministerul rus al Apărării a început să furnizeze telefoane mobile cu un nivel ridicat de protecţie ofiţerilor săi superiori care au acces la documente sensibile, a anunţat ziarul Izvestia în februarie 2018.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Kremlinul se pregăteşte să ocupe şi Luna. Când vor ajunge cosmonauţii ruşi
Kremlinul se pregăteşte să ocupe şi Luna. Când vor ajunge cosmonauţii ruşi

Rusia preconizează trimiterea primei sale misiuni cu echipaj pe Lună începând din 2031, dată de la care vor fi lansate misiuni similare în fiecare an

Rusia a cerut distrugerea scutului anti-rachetă din România. Reacţia MAE
Rusia a cerut distrugerea scutului anti-rachetă din România. Reacţia MAE

Ataşatul militar american la Moscova a fost convocat de ruşi pentru a i se comunica această propunere ce vizează scutul de la Deveselu. 

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.