Kazahstanul schimbă iar numele capitalei. Povestea ciudată din spatele deciziei

Kazahstan astana
Shutterstock

La doar trei ani după ce capitala a fost redenumită, parlamentul Kazahstanului a votat ca numele ei să revină din nou la Astana, s-a confirmat vineri în oraşul cunoscut în prezent ca Nur-Sultan.

Parlamentul a aprobat în unanimitate şi un amendament constituţional restrângând mandatele unice ale viitorilor preşedinţi la şapte ani. Preşedintele Kassîm-Jomart Tokaev este încă obligat să semneze amendamentul pentru a deveni lege, însă aceasta este considerată o formalitate, conform DPA.

De asemenea, este necesar un decret prezidenţial pentru a redenumi capitala fostei republici sovietice, în timp ce Tokaev, în vârstă de 69 de ani, este în favoarea revenirii la vechiul nume.

Astana a fost redenumită Nur-Sultan în martie 2019 în onoarea fostului preşedinte Nursultan Nazarbaev, care a demisionat atunci după aproximativ trei decenii la putere.

Vecin al Chinei cu 18,5 milioane de locuitori, Kazahstanul a fost zdruncinat de proteste sângeroase la începutul acestui an.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În urma tulburărilor, Nazarbaev şi familia sa au fost alungaţi de pe poziţiile lor de putere rămase. Până atunci, Nazarbaev era considerat cel mai puternic om din ţară, chiar şi după demisia sa.

Peste 1 milion de locuitori trăiesc în metropola din nordul Kazahstanului, care a fost construită în stepă nisipoasă.

În perioada în care s-a aflat la putere, Nazarbaev a cerut construirea capitalei ţării cu clădiri futuriste modelate după cele din statele din Golf. I-a dat numele neutru de Astana, capitală în kazahă, în 1998.

În epoca sovietică, centrul de putere al republicii bogate în resurse era la Almatî, cel mai populat oraş din sudul ţării.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.