Gemenii câștigătoarei premiului Nobel pentru pace și-au reprezentat mama la decernare. Femeia ispășește 10 ani de închisoare

×
Codul embed a fost copiat

Gemenii adolescenți ai activistei de origine iraniană care a câștigat Nobelul pentru pace și-au reprezentat mama la ceremonia de la Oslo.

Narges Mohammadi, activistă pentru drepturile femeilor și pentru libertăți civile, se află într-o închisoare din Teheran, unde ispășește o pedeapsă de zece ani de închisoare.

A fost arestată și condamnată de mai multe ori pentru participarea la proteste considerate ilegale.

Copiii ei, în vârstă de 17 ani, au acceptat premiul în numele său și i-au citit mesajul transmis de după gratii.

Citește și
Narges Mohammadi
Laureata Premiului Nobel pentru Pace, aflată în închisoare, nu ar fi primită la spital pentru că refuză să poarte hijab
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Fata activistei și-a pierdut speranța că nu-și va mai revedea vreodată mama

Mohammadi, în vârstă de 51 de ani, a spus că poporul iranian se va elibera, prin perseverență, de represiune și de regimul autoritar de la Teheran.

Fata activistei, care trăiește în exil la Paris, și-a pierdut speranța că își va revedea vreodată mama. Cele două s-au întâlnit ultima oară în urmă cu șapte ani.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Laureata din acest an a premiului Nobel pentru Pace intră în greva foamei în ziua primirii distincţiei
Laureata din acest an a premiului Nobel pentru Pace intră în greva foamei în ziua primirii distincţiei

Activista iraniană Narges Mohammadi, în prezent încarcerată în ţara sa, va începe o nouă grevă a foamei duminică, ziua în care va primi Premiul Nobel pentru Pace la Oslo, unde va fi reprezentată de copiii săi, a anunţat sâmbătă familia sa, potrivit AFP.

Laureata Premiului Nobel pentru Pace, aflată în închisoare, nu ar fi primită la spital pentru că refuză să poarte hijab
Laureata Premiului Nobel pentru Pace, aflată în închisoare, nu ar fi primită la spital pentru că refuză să poarte hijab

Autoritățile penitenciare iraniene au blocat îngrijirea în spital a laureatei Premiului Nobel pentru Pace, Narges Mohammadi, după ce aceasta a refuzat să poarte hijab, susțin rudele femeii.

Claudia Goldin a primit Premiul Nobel pentru Economie 2023. Este a treia femeie care primește această distincție
Claudia Goldin a primit Premiul Nobel pentru Economie 2023. Este a treia femeie care primește această distincție

Premiul Nobel pentru economie a fost acordat luni Claudiei Goldin, profesor la Universitatea Harvard, pentru că a contribuit la înţelegerea rezultatelor pe care femeile le au pe piaţa muncii.

 

Câștigătoarea Premiului Nobel pentru Pace a sărbătorit alături de colegele de celulă. Cum a primit vestea
Câștigătoarea Premiului Nobel pentru Pace a sărbătorit alături de colegele de celulă. Cum a primit vestea

Activista iraniană Narges Mohammadi, premiată cu Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2023 pentru lupta ei împotriva opresiunii femeilor din Iran, a sărbătorit fericita veste alături de colegele de celulă.

 

Povestea impresionantă a câștigătoarei Premiului Nobel pentru Pace. Nu și-a mai văzut copiii de șapte ani
Povestea impresionantă a câștigătoarei Premiului Nobel pentru Pace. Nu și-a mai văzut copiii de șapte ani

Ministerul iranian de Externe a condamnat vineri acordarea Premiului Nobel pentru Pace activistei pentru drepturile omului Narges Mohammadi, care este încarcerată, spunând că este o acţiune tendenţioasă ce urmăreşte politizarea premiului.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.