Franța, despre noul val de aderări la UE: „Telenovelă fără sfârșit”

ue
iStock

Franţa şi-a reiterat marţi opoziţia față de negocierile de aderare a Macedoniei de Nord şi Albaniei la Uniunea Europeană, avertizând că Parisul nu va da undă verde înainte ca Blocul comunitar să-şi reformeze politicile de extindere.

„Primul lucru despre care trebuie să discutăm este cum să-şi reformeze Europa modalităţile de extindere şi negociere”, care în momentul de faţă constituie „o telenovelă fără sfârşit”, a declarat ministrul francez al Afacerilor Eeuropene, Amelie de Montchalin, relatează Agerpres.

„Este acest proces eficient? Din punctul nostru de vedere, nu”, a subliniat oficialul francez.

Marți are loc Consiliul Afaceri Generale de la Luxemburg, reuniune consacrată procesului de extindere a UE cu Macedonia de Nord şi Albania, care se bucură de un larg sprijin în UE, dar şi din partea SUA.

Dacă miniştrii prezenţi marţi la reuniunea de la Luxemburg nu convin asupra lansării de negocieri cu cele două state balcanice, disputa dintre Macron şi restul blocului s-ar putea relua zilele următoare, la summitul UE care are loc joi şi vineri la Bruxelles.

Citește și
ue
Grupul de la Visegrad sprijină aderarea la UE a două state din estul Europei
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Parisul argumentează că UE se confruntă cu prea multe provocări pentru a se mai extinde cu încă două state din Balcani, regiune încă marcată de războaiele din anii 1990 şi afectată de criminalitate şi corupţie.

Comisia Europeană consideră că ar fi greşit să se adauge noi condiţii, întrucât atât Macedonia de Nord cât şi Albania au îndeplinit criteriile stabilite de guvernele UE.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Aderarea Albaniei și Macedoniei de Nord la UE. Demararea negocierilor, din nou blocată
Aderarea Albaniei și Macedoniei de Nord la UE. Demararea negocierilor, din nou blocată

Mai multe ţări, printre care Franţa, blochează demararea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu Albania şi Macedonia de Nord, au anunţat vineri mai mulţi diplomaţi de la Bruxelles, potrivit AFP.

Grupul de la Visegrad sprijină aderarea la UE a două state din estul Europei
Grupul de la Visegrad sprijină aderarea la UE a două state din estul Europei

Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia, membre ale Grupului de la Visegrad, şi-au exprimat joi sprijinul pentru Macedonia de Nord şi Albania, afirmând că aceste două ţări ar trebui să înceapă anul acesta negocierile în vederea aderării la UE, informează AFP.

Premierul Macedoniei, Zoran Zaev, primit de Viorica Dăncilă la Guvern. VIDEO
Premierul Macedoniei, Zoran Zaev, primit de Viorica Dăncilă la Guvern. VIDEO

Şeful Guvernului Macedoniei de Nord, Zoran Zaev, se întâlneşte joi cu premierul României.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.