Fostul preşedinte al statului El Salvador, Mauricio Funes, a fost condamnat la 6 ani de închisoare. Ce a făcut

Mauricio Funes
Imago

Fostul preşedinte al statului El Salvador, Mauricio Funes, a fost condamnat la şase ani de închisoare pentru evaziune fiscală, a anunţat procuratura din această țară.

Sentinţa de miercuri vine după un proces în care fostul şef de stat din perioada 2009-2014 era acuzat că a evitat să plătească la stat taxe în sumă de circa 85.000 de dolari. Funes a primit şi o amendă de 200.000 de dolari, precizează Agerpres, care citează DPA și Reuters.

Fostul jurnalist şi preşedinte în vârstă de 63 de ani trăieşte în Nicaragua, unde a obţinut cetăţenia şi azil politic şi care nu are tratat de extrădare cu El Salvador.

Decizia de miercuri a tribunalului vine după doar o lună de la condamnarea lui Funes, în lipsă, la alţi 14 ani de închisoare într-un proces separat, în care era acuzat că a negociat cu bandele din Salvador, acordându-le diverse beneficii în vederea reducerii criminalităţii. Fostul ministru al justiţiei David Munguia Payes a fost condamnat la 18 ani în acest proces.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Busculadă pe un stadion din El Salvador. Cel puțin 12 persoane au murit călcate în picioare | VIDEO
Busculadă pe un stadion din El Salvador. Cel puțin 12 persoane au murit călcate în picioare | VIDEO

Cel puțin 12 persoane au murit în urma unei busculade pe un stadion de fotbal din capitala El Salvador, San Salvador.

 

Video impresionant cu președintele din El Salvador, în fața a mii de militari. Proclamă victoria în războiul contra bandelor
Video impresionant cu președintele din El Salvador, în fața a mii de militari. Proclamă victoria în războiul contra bandelor
Mii de deținuți rași în cap și tatuați, din El Salvador, au fost mutați într-o închisoare uriașă, inaugurată recent
Mii de deținuți rași în cap și tatuați, din El Salvador, au fost mutați într-o închisoare uriașă, inaugurată recent

În El Salvador, mii de deținuți bănuiți că fac parte din bande de crimă organizată, au fost mutați într-o închisoare uriașă, inaugurată recent.

Închisoarea din care e imposibil să evadezi, în El Salvador. Președintele țării spune că are stații de bruiaj electronic
Închisoarea din care e imposibil să evadezi, în El Salvador. Președintele țării spune că are stații de bruiaj electronic

Închisoarea din care e imposibil să evadezi a fost construită chiar în fieful unui cartel al crimei. Guvernul din El Salvador susține că este una din cele mai bine păzite centre de detenție din lume.

El Salvador, prima țară din lume care a adoptat oficial bitcoin ca mijloc legal de plată
El Salvador, prima țară din lume care a adoptat oficial bitcoin ca mijloc legal de plată

Statul El Salvador a devenit prima ţară din lume care a adoptat oficial bitcoin ca mijloc legal de plată, după ce Congresul a aprobat propunerea preşedintelui Nayib Bukele de includere a criptomonedei, transmite Reuters.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.