Detalii macabre în cazul copilului de 2 ani al cărui craniu a fost găsit la 9 luni de la dispariția sa. Ce cred localnicii

copil mort franta
Profimedia

Descoperirea rămășițelor unui copil de doi ani din Franța, la nouă luni de la dispariția lui, i-a făcut pe localnici să creadă că micuțul a fost ucis.

Părți din cadavrul lui au fost găsite sâmbătă în apropiere de Haut-Vernet, a anunțat procuratura din Aix-en-Provence.

O sursă apropiată anchetei a declarat pentru MailOnline că doar o parte a corpului a fost găsită: câteva oase și craniul.

Primarul din Le Vernet, François Balique, a declarat pentru ziarul Le Figaro că rămășițele au fost descoperite „pe o potecă între Biserica și Capela” satului, o zonă care a fost „percheziționată amănunțit de jandarmi”.

„Nu pot să nu cred că un adult este implicat în această chestiune. Émile nu s-ar fi dus niciodată singur acolo unde a fost găsit”, a precizat François Balique.

Citește și
gemeni uniti
Ritaj și Rital, gemenele siameze care au supraviețuit unei operații de separare. Împărțeau un craniu și sângele | FOTO
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Acest lucru adaugă un element extrem de tulburător în anchetă, a spus sursa apropiată anchetei, sugerând că rămășițele au fost puse acolo la ceva timp după dispariția lui Émile.

„Este puțin probabil ca animalele să aducă rămășițe umane înapoi în satul în care cineva a dispărut. Acest lucru duce la teoria conform căreia o persoană a adus rămășițele lui Émile înapoi și, probabil, foarte recent”, a transmis sursa citată de MailOnline.

Părinții lui Émile, Marie și Colomban Soleil, au făcut mărturisiri dureroase despre dispariția fiului lor, într-o declarație transmisă presei duminică prin intermediul avocatului lor Jerome Triomphe. Familia a fost anunțată în timp ce se afla la slujba de Paște.

Un turist este cel care a făcut descoperirea șocantă, la 2 km de cătunul din care băiatul dispăruse. Potrivit unei alte surse apropiate anchetei, locul unde au fost găsite oasele ar fi accesibil unui copil foarte mobil, precum Émile.

Rămâne o mare incertitudine: oasele au reapărut într-o zonă deja cercetată sau au fost mutate? Conform dovezilor inițiale, oasele ar fi putut fi descoperite într-o zonă în care câinii nu au trecut înainte. Dar deocamdată, din surse judiciare, nu a fost exclusă nicio ipoteză.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
FOTO. Un craniu gigantic a fost găsit pe o plajă din California. Se presupune că este al unei creaturi marine
FOTO. Un craniu gigantic a fost găsit pe o plajă din California. Se presupune că este al unei creaturi marine

Un craniu gigantic a fost găsit pe o plajă din Golful Monterey (SUA) și i-a făcut pe oamenii care l-au văzut să posteze fotografii pe rețelele de socializare, a anunțat un muzeu din California.

Ritaj și Rital, gemenele siameze care au supraviețuit unei operații de separare. Împărțeau un craniu și sângele | FOTO
Ritaj și Rital, gemenele siameze care au supraviețuit unei operații de separare. Împărțeau un craniu și sângele | FOTO

O pereche de gemene siameze au supraviețuit unei incredibile operații de separare, una la un milion.    

Craniu uman descoperit într-un magazin de vechituri. Ce le-a spus proprietarul polițiștilor veniți la fața locului
Craniu uman descoperit într-un magazin de vechituri. Ce le-a spus proprietarul polițiștilor veniți la fața locului

Un antropolog a făcut sâmbătă o descoperire șocantă într-un magazin de vechituri din Florida. Acesta a observat un craniu uman pus la vânzare în secțiunea de Halloween, spun polițiștii citați de CBS News.

Pedeapsă uriașă pentru nigerienii care au exhumat un cadavru ca să-i ia craniul, pentru un ritual voodoo de îmbogățire
Pedeapsă uriașă pentru nigerienii care au exhumat un cadavru ca să-i ia craniul, pentru un ritual voodoo de îmbogățire

Cinci bărbați au fost condamnați la câte 12 ani de închisoare în Nigeria, după ce au fost găsiți vinovați de exhumarea unui craniu uman.

„Un singur pumn, de atât a fost nevoie!”. Un bărbat a rămas fără jumătate de craniu după ce a fost lovit de un bărbat băut
„Un singur pumn, de atât a fost nevoie!”. Un bărbat a rămas fără jumătate de craniu după ce a fost lovit de un bărbat băut

Jamie Kelly, în vârstă de 41 de ani, se afla la o trecere de pietoni la ora 13:28 pe Ramshill Road din Scarborough, când a fost atacat de Daniel George Johnson.

 

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.

 

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.