Concert cu 50.000 de oameni în Danemarca, unde au fost ridicate toate restricțiile anti Covid

×
Codul embed a fost copiat

Un parc din Copenhaga a găzduit un concert cu 50.000 de spectatori cu ocazia "marii relaxări". Danezii au marcat, astfel, întoarcerea la normalitate, după ce vineri au fost ridicate toate restricțiile anti Covid.

A fost primul eveniment de amploare organizat în ultimele 18 luni. Cu o medie de 500 de cazuri noi pe zi, la o populație de aproape 6 milioane de oameni, autorităţile consideră că pandemia este sub control.

Concertul trupei daneze "Minds of 99" a fost un eveniment invidiat în Europa, pentru că multe ţări mențin restricţiile sau introduc altele noi. Spectacolul, programat inițial în 2020, a fost amânat din cauza pandemiei, iar acum a marcat momentul ”marii relaxări". Toate biletele au fost vândute.

Rikke Holst, asistentă medicală: ”Corona? Ce corona? Sinceră să fiu, mi-a fugit puțin gândul la pandemie când am ajuns și am văzut atația oameni. Dar am uitat imediat. E nemaipomenit să fiu aici!”

După 548 de zile de restricţii, Danemarca a devenit primul stat din Uniunea Europeană care a eliminat toate măsurile de luate de la începutul pandemiei. Nici măcar "paşaportul corona" - introdus în martie și obligatoriu la intrarea în cluburile de noapte - nu mai este solicitat. Unii sunt însă precauți în continuare.

Anna Graff, asistentă medicală: ”Eu am ceva îndoieli. Nu pot să spun că gândul la virus nu rămâne acolo undeva, în mintea mea. Mi se pare de-a dreptul sălbatic să ne strângem deodată 50.000 de oameni.”

Eliminarea restricțiilor se datorează campaniei de vaccinare: 80% dintre danezii cu vârste peste 12 ani au primit cele două doze de vaccin. De joi, este oferită și a treia doză persoanelor din categoriile vulnerabile.

Ministrul sănătăţii de la Copenhaga a anunțat însă, la sfârșitul lunii august, că "nu va ezită să ia măsuri dacă "pandemia va ameninţa din nou funcţiile esenţiale ale societăţii". Așa că oficialii danezi sunt atenți la numărul spitalizărilor - 130 pentru moment.

Islanda a fost primul stat din Europa care a renunţat complet la restricţii, în iulie. Însă a revenit asupra deciziei la scurt timp, după apariţia mai multor focare de Covid-19.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Prima țară din Europa care ridică toate restricțiile anti-Covid. Nu mai e nevoie de mască și nici pașaport sanitar
Prima țară din Europa care ridică toate restricțiile anti-Covid. Nu mai e nevoie de mască și nici pașaport sanitar

Danemarca renunţă aproape complet începând de vineri la restricţiile adoptate pentru a combate maladia COVID-19, iar locuitorii săi revin la viaţa de dinainte de pandemie.

Ce spun danezii după ce au fost eliminate toate restricțiile anti-COVID.
Ce spun danezii după ce au fost eliminate toate restricțiile anti-COVID. "Putem să avem grijă de cei care se vor infecta"

După 548 de zile cu restricţii impuse pentru limitarea infectărilor, Danemarca a devenit, vineri, primul stat din Uniunea Europeană care elimină toate măsurile.

Studiu. Ce se întâmplă în corpul celor care consumă canabis: ”Nu este inofensiv”
Studiu. Ce se întâmplă în corpul celor care consumă canabis: ”Nu este inofensiv”

Proporția cazurilor de schizofrenie legate de utilizarea marijuanei a crescut în ultimii 25 de ani, potrivit unui nou studiu din Danemarca, citat de CNN.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.