Charlie Hebdo, amenințat din nou de Al Qaida, după ce a republicat caricaturile cu Mahomed

Charlie Hebdo
Getty

Al Qaida a ameninţat din nou săptămânalul satiric francez Charlie Hebdo, care a reeditat caricaturile cu profetul Mahomed cu prilejul procesului atentatului din ianuarie 2015 asupra redacţiei acestei publicaţii.

Informația a fost făcută publică de grupul american SITE, specializat în supravegherea organizaţiilor jihadiste, relatează AFP.

Raidul criminal asupra Charlie Hebdo "nu a fost un incident punctual", a avertizat organizaţia jihadistă în revista sa publicată vineri, evocând faptele "fraţilor eroi Kouachi", autorii atacului, pe care l-au revendicat în numele Al-Qaida în Yemen înainte de a fi ucişi de forţele de ordine.

Pentru a marca începerea, pe 2 septembrie, a procesului de la Paris al atentatelor asupra redacţiei Charlie Hebdo, a unor poliţişti şi a unui magazin evreiesc din capitala Franţei, jurnalul satiric a publicat pe prima pagină caricaturile cu Mahomed care au transformat săptămânalul într-o ţintă a jihadiştilor.

Preşedintele Macron "a dat undă verde pentru această reeditare", mai acuză Al Qaida. "Dacă libertatea voastră de expresie nu respectă nicio limită, pregătiţi-vă să vă confruntaţi cu libertatea acţiunilor noastre", ameninţă organizaţia jihadistă în revista publicată pe 11 septembrie, dată care marchează împlinirea a 19 ani de la atentatele din septembrie 2001 de pe teritoriul SUA.

Citește și
Peter Cherif
Presupus autor al atacului de la Charlie Hebdo, arestat. E pe lista neagră a terorismului
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Tot potrivit SITE, un organ media afiliat organizaţiei jihadiste Statul Islamic a ameninţat şi el Charlie Hebdo cu represalii la începutul lui septembrie, după republicarea caricaturilor cu Mahomed.

În procesul care tocmai a început, 14 inculpaţi sunt judecaţi pentru că i-au ajutat în diverse grade pe fraţii Said şi Cherif Kouachi şi pe Amedy Coulibaly, autorii atacurilor soldate cu 17 morţi între 7 şi 9 ianuarie 2015.

Pe 7 ianuarie 2015, fraţii Kouachi au asasinat 11 persoane într-un atac armat asupra redacţiei Charlie Hebdo din Paris, iar apoi au fugit şi au ucis un poliţist.

A doua zi, Amedy Coulibaly, care l-a cunoscut pe Cherif Kouachi în închisoare, a ucis o poliţistă municipală în apropiere de Paris, apoi, pe 9 ianuarie, a omorât patru bărbaţi, toţi evrei, în timpul unei luări de ostatici în magazinul Hyper Cacher, din estul Parisului.

Periplul criminal s-a încheiat cu uciderea celor trei jihadişti în urma unui dublu asalt al forţelor de securitate, desfăşurat aproape simultan în magazin şi într-o imprimerie din regiunea pariziană unde atacatorii de la Charlie Hebdo încercaseră să se ascundă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Charlie Hebdo republică ilustraţiile cu Mahomed care au făcut-o ţinta jihadiştilor în 2015
Charlie Hebdo republică ilustraţiile cu Mahomed care au făcut-o ţinta jihadiştilor în 2015

Publicaţia franceză de satiră Charlie Hebdo republică ilustraţiile cu profetul Mahomed care au făcut-o ţinta jihadiştilor în urmă cu cinci ani, informează News.ro, care citează Le Figaro.

Presupus autor al atacului de la Charlie Hebdo, arestat. E pe lista neagră a terorismului
Presupus autor al atacului de la Charlie Hebdo, arestat. E pe lista neagră a terorismului

Peter Cherif a fost prins în statul african Djibouti şi extrădat în Franţa în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Editorial în Charlie Hebdo, după reacţiile la adresa caricaturii.
Editorial în Charlie Hebdo, după reacţiile la adresa caricaturii. "Europenii n-au umor"

Laurent Sourisseau, supranumit Riss, directorul şi redactorul-şef al Charlie Hebdo, a scris în editorialul său din ultimul număr al revistei franceze, că românii, ca toţi europenii, nu au umor.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.