Bulgaria amenință că se va opune prin veto sancțiunilor UE privind importurile de petrol din Rusia

bulgaria steag
Shutterstock

Bulgaria amenință că se va folosi de dreptul de veto pentru a bloca sancțiunile Uniunii Europene privind importurile de energie din Rusia dacă nu va primi o scutire de la embargou, precum Ungaria, Slovacia și Cehia.

Anunțul a fost făcut de vice prim-ministrul Bulgariei Assen Vassilev, în timp ce UE a continuat să dezbată luni despre cum țările dependente de petrolul din Rusia se pot desprinde de acesta.

„Discuțiile vor continua marți, o întâlnire între lideri ar putea fi necesară pentru a le încheia. Poziția noastră este foarte clară. Dacă va exista o scutire pentru unele țări, și noi vrem o derogare,” a spus Vassilev la televiziunea națională BNT, fiind citat mai apoi de Reuters.

De ce are Bulgaria nevoie de scutire de la embargoul UE pentru petrolul din Rusia

„Dacă nu, nu vom susține sancțiunile. Dar nu mă aștept să ajungem acolo, conform dezbaterilor actuale,” a adăugat acesta.

Bulgaria a motivat nevoia unei scutiri prin faptul că rafinăria din portul Burgas trebuie să fie modernizată, dar există și riscul ca o intezicere a importului de petrol rusesc în Bulgaria să creeze un deficit de petrol, urmat de o creștere a prețurilor.

Citește și
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Jumătate din uleiul procesat de rafinăria Neftochim Burgas, deținută de firmă rusească Lukoil, provine din Rusia.
Slovacia primeşte aproape întreaga cantitate de ţiţei importat de la Rusia.

Ce au spus Slovacia și Ungaria legat de interzicerea importurilor de petrol rusesc 

Ministerul slovac al Economiei a menţionat că procesarea diferitelor tipuri de petrol nu este imediat posibilă, iar schimbarea tehnologiei este dificilă din punct de vedere financiar şi necesită mult timp.

„De aceea, solicităm o perioadă de tranziţie mai extinsă în ceea ce priveşte petrolul transportat prin conducte,” a comunicat Ministerul.

Ungaria, care este foarte dependentă de petrolul provenit din Rusia, a precizat în repetate rânduri că nu va adera la sancţiunile care vizează energia.

„Poziţia maghiară cu privire la orice embargo care vizează petrolul şi gazele nu s-a schimbat: nu îi sprijinim [Uniunea Europeană]”, a scris Kovacs într-un e-mail adresat Reuters.

Embargoul asupra petrolului rusesc va fi introdus treptat și cel mai probabil va intra în vigoare în totalitate de la începutul anului viitor, conform oficialilor UE.

CITEȘTE ȘI: România investește un miliard de dolari pentru a scoate gazele din Marea Neagră. Vom deveni cel mai mare producător din UE

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
De ce regele Charles al III-lea are două zile de naștere. Semnficația paradei Trooping the Colour
De ce regele Charles al III-lea are două zile de naștere. Semnficația paradei Trooping the Colour

Regele Charles își sărbătorește ziua de naștere de două ori pe an în calitate de monarh britanic.

 

Lupte de stradă în Argentina, din cauza unor măsuri dure de austeritate. Manifestanții au atacat poliția
Lupte de stradă în Argentina, din cauza unor măsuri dure de austeritate. Manifestanții au atacat poliția

S-au dat lupte de stradă în fața Congresului argentinian, care a aprobat, în camera superioară, un pachet de măsuri dure de austeritate.

Ministrul Apărării dintr-o țară NATO spune că trimiterea avioanelor de luptă în Ucraina e „trădare” și depune plângere penală
Ministrul Apărării dintr-o țară NATO spune că trimiterea avioanelor de luptă în Ucraina e „trădare” și depune plângere penală

Ministrul Apărării din Slovacia îl acuză pe predecesorul său de „trădare”, pentru că a trimis avioane de luptă în Ucraina și a anunțat că a depus o plângere penală în acest sens.

 

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.