Avionul de luptă care va rivaliza cu cele mai bune avioane ale Chinei, Rusiei și SUA. Anunțul făcut de trei mari state

avion de lupta
Japan Ministry of Defense/Twitter

Japonia, Marea Britanie și Italia au anunțat, vineri, că plănuiesc să construiască împreună un avion de luptă, conceput să rivalizeze sau să eclipseze cele mai bune avioane de război folosite de China și Rusia, și chiar de SUA.

Japonia, Marea Britanie și Italia au anunțat că vor să construiască un avion de luptă care să rivalizeze cu avioanele Chinei și Rusiei

Anunțăm Global Combat Air Program (GCAP), un efort ambițios de a dezvolta o nouă generație de avion de luptă până în 2035”, au anunțat liderii britanici, japonezi și italieni într-o declarație comună, scrie CNN, citată de Spot Media.

În declarația liderilor nu a fost menționată China sau Rusia, dar a fost menționat că noul avion de luptă este necesar deoarece „amenințările și agresiunea cresc” împotriva „ordinei internaționale libere și deschise bazate pe reguli”.

Mai multe detalii despre avionul pe care vor să-l construiască cele trei state, pe Spot Media.

Citește și
mig
Un MiG aparţinând armatei croate se prăbuşeşte în apropierea oraşului croat Slatina într-o zonă nelocuită
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Un avion a aterizat de urgență în Barcelona după ce o femeie s-a prefăcut că i s-a rupt apa. 28 de persoane au fugit pe pistă
Un avion a aterizat de urgență în Barcelona după ce o femeie s-a prefăcut că i s-a rupt apa. 28 de persoane au fugit pe pistă

Un avion de pasageri ce zbura din Maroc spre Turcia a aterizat de urgenţă pe aeroportul El Prat din Barcelona în primele ore ale zilei de miercuri şi 28 de potenţiali migranţi aflaţi la bord au fugit pe pistă, a anunţat guvernul spaniol.

Un MiG aparţinând armatei croate se prăbuşeşte în apropierea oraşului croat Slatina într-o zonă nelocuită
Un MiG aparţinând armatei croate se prăbuşeşte în apropierea oraşului croat Slatina într-o zonă nelocuită

Un avion de tip MiG aparţinând Forţelor Aeriene croate s-a prăbuşit marţi în timpul unui zbor de antrenament, iar cei doi piloţi care se aflau la bord erau căutaţi, anunţă Ministerul croat al Apărării, relatează AFP.

Momentul în care un avion s-a prăbușit peste un stâlp de înaltă tensiune, în Turcia. VIDEO
Momentul în care un avion s-a prăbușit peste un stâlp de înaltă tensiune, în Turcia. VIDEO

Două persoane au murit după ce avionul în care se aflau s-a prăbușit peste un stâlp de înaltă tensiune în timpul unui zbor de agrement în Turcia.

Un avion s-a prăbușit în mare, în Florida. O femei și un copil au murit
Un avion s-a prăbușit în mare, în Florida. O femei și un copil au murit

O femeie și un copil au fost găsiți decedați, după ce epava unui avion a fost descoperită în mare, în largul coastei Floridei.

Cum arată și ce poate face bombardierul american B-21 Raider, cel mai avansat avion militar construit vreodată GALERIE FOTO
Cum arată și ce poate face bombardierul american B-21 Raider, cel mai avansat avion militar construit vreodată GALERIE FOTO

Bombardierul invizibil B-21 Raider este cel mai performant avion militar construit vreodată și prima aeronavă americană de luptă nouă după mai bine de 30 de ani.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.