Avertismentul unui fost ofițer KBG: Putin va face tot posibilul pentru ca Prigojin să dispară

prigojin, putin
Colaj foto: IMAGO/AFP

Șeful grupării de mercenari Wagner se află într-o postură foarte riscantă după tentativa de lovitură de stat. Vladimir Putin va încerca să scape de el cu orice preț, spune un fost comandant KGB.

Un avion de tip business Embraer Legacy 600 cu indicativul „RA-02795” folosit de liderul Grupului Wagner, Evgheni Prigojin, a aterizat marți dimineață, la ora 07:40, la baza militară Maciulișci, din sudul Minskului, Belarus, după ce a decolat din regiunea rusă Rostov, potrivit NOEL Reports.

Prezența lui Prigojin la bord nu a fost confirmată deocamdată, dar oriunde s-ar afla, șeful mercenarilor Wagner nu mai poate fi în siguranță după ce l-a înfruntat pe Vladimir Putin. Un fost coleg al președintelui rus spune că liderul de la Kremlin va căuta să scape cât mai repede de Prigojin.

Serghei Jirnov, un fost comandant KGB, care a urmat aceeași universitate ca și Putin, a declarat pentru ziarul spaniol La Vanguardia că există sentimentul că Prigojin a ieșit victorios după oprirea revoltei, iar capitalul de imagine pe care l-a căpătat i-ar permite să-l învingă pe Putin dacă ar candida la președinție.

Citiți articolul integral pe SpotMedia!

Citește și
Vladimir Putin, Evgheni Prigojin
Șeful politicii externe din UE, despre Evgheni Prigojin: ”Monstrul creat de Putin acționează împotriva creatorului său”
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Vladimir Putin: Organizatorii revoltei Wagner vor fi aduși în fața justiției
Vladimir Putin: Organizatorii revoltei Wagner vor fi aduși în fața justiției

Președintele rus Vladimir Putin a declarat luni că organizatorii revoltei armate din weekend vor fi „aduși în fața justiției” și că armata rusă ar fi pus oricum capăt rebeliunii, potrivit CNBC.

Șeful politicii externe din UE, despre Evgheni Prigojin: ”Monstrul creat de Putin acționează împotriva creatorului său”
Șeful politicii externe din UE, despre Evgheni Prigojin: ”Monstrul creat de Putin acționează împotriva creatorului său”

Luni seara, președintele rus Vladimir Putin s-a adresat națiunii și a vorbit pentru prima oară despre revolta eșuată din weekend a militarilor Wagner. 

Putin, mesaj important după rebeliunea Wagner: „Trupele se pot alătura armatei ruse sau pot merge în Belarus”
Putin, mesaj important după rebeliunea Wagner: „Trupele se pot alătura armatei ruse sau pot merge în Belarus”

Vladimir Putin, președintele Rusiei, a vorbit, luni seară, despre revolta eșuată din țara sa, orchestrată de Evgheni Prigojin și mercenarii săi din miliția Wagner.

India: Patru persoane au murit, iar alte patru s-au ales cu răni după ce au fost lovite de fulgere
India: Patru persoane au murit, iar alte patru s-au ales cu răni după ce au fost lovite de fulgere

Cel puţin patru persoane au murit, iar alte patru au fost rănite după ce au fost lovite de fulgere în statul indian Rajasthan, au anunţat, luni, oficialii locali.

 

Un bărbat din Teleorman și-a înscenat răpirea pentru a face rost de bani de la propria mamă. Ce condamnare a primit
Un bărbat din Teleorman și-a înscenat răpirea pentru a face rost de bani de la propria mamă. Ce condamnare a primit

Curtea de Apel București a tranșat definitiv un caz mai puțin obișnuit de șantaj. Un bărbat din Teleorman, care a încercat să facă rost de bani de la propria mamă, și-a înscenat răpirea, ajutat de un complice.

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.

 

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.