Atac american cu drona, în Afganistan. 30 de muncitori, uciși când se odihneau pe câmp

Atac in Afganistan
Pro TV

Cel puțin 30 de civili care se odihneau pe un câmp, după muncă, au murit în urma unui atac american cu dronă, care viza luptători ai Statului Islamic din Afganistan.

Atacul, care a avut loc miercuri noaptea, a mai rănit 40 de oameni, după ce a luat ca ţintă, în mod eronat, fermieri şi lucrători care tocmai terminaseră de cules muguri de pin în zona muntoasă Wazir Tangi din provincia estică Nangarhar, informeză Reuters, citat de News.ro.

„Muncitorii aprinseseră un foc şi stăteau în jurul acestuia, când au fost luaţi la ţintă de o dronă”, a declarat liderul de trib Malik Rahat Gul, prin telefon, din Wazir Tangi.

Ministerul afgan al Apărării şi un oficial american in Kabul au confirmat atacul cu dronă, dar nu au comunicat detalii referitoare la victimele civile.

„Forţele americane au efectuat un atac cu dronă împotriva teroriştilor Da’esh (Statul Islamic) din Nangarham. Cunoaştem acuzaţiile legate de uciderea unor non-combatanţi şi colaborăm cu oficialii locali pentru a stabili faptele”, a declarat colonelul Sonny Leggett, purtător de cuvânt al Forţelor SUA în Afganistan.

Citește și
Mohamad Javad Zarif, ministrul iranian de Externe
Ministru iranian: Un atac american sau saudit asupra noastră ar declanşa un război total
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Aproximativ 14.000 de soldaţi americani se află în Afganistan, oferind instruire şi consultanţă forţelor afgane de securitate şi efectuând operaţiuni împotriva insurgenţilor Statului Islamic şi a mişcării talibane.

Haidar Khan, proprietarul fermei de pini, a declarat că aproximativ 150 de lucrători se aflau la recoltat, iar unii dintre ei sunt încă daţi dispăruţi, alţii sunt morţi sau răniţi.

Un supraviţuitor al atacului a spus că circa 200 de muncitori dormeau în cinci corturi lângă fermă, când a avut loc atacul.

Nemulţumiţi de atac, unii locuitori din provincia Nangarhar au solicitat scuze şi despăgubiri băneşti din partea guvernului american.

„Astfel de greşeli nu pot fi justificate. Forţele americane trebuie să realizeze că nu pot câştiga războiul omorând civili nevinovaţi”, a declarat Javed Mansur, locuitor în oraşul Jalalabad.

Grupuri de localnici au protestat joi dimineaţă, în timp ce ajutau la căratul victimelor în Jalalabad, iar apoi la locul de înmormântare.

Attaullah Khogyani, un purtător de cuvânt al guvernatorului provinciei, a spus că atacul aerian a avut ca ţintă militanţi ai Statului Islamic care se folosesc deseori de ferme pentru antrenament şi recrutare, dar că a lovit civili nevinovaţi.

Luptătorii jihadişti ai Statulu Islamic au pătruns în Afganistan în 2014, iar de atunci au ajuns în est şi nord, unde se luptă cu forţele guvernului, ale SUA şi cu talibanii.

Numărul exact al luptătorilor Statului Islamic este dificil de calculat, dar armata SUA îl estimează la circa 2.000.

Într-un incident separat, cel puţin 20 de oameni au murit joi într-un atac sinucigaş cu bombă efectuat de talibani în provincia sudică Zabul.

Sute de civili au fost ucişi în lupte din Afganistan, după eşuarea negocierilor de pace dintre SUA şi talibani. Talibanii l-au avertizat pe preşedintele Donlad Trump că va regreta decizia de a se retrage de la discuţiile care ar fi putut conduce la un acord politic care să oprească războiul din ultimii 18 ani.

Potrivit Naţiunilor Unite, aproape 4.000 de civili au fost ucişi sau răniţi în prima jumătate a acestui an.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Imagini șocante din UK: un român târăște 2 femei inconştiente înainte să le jefuiască
Imagini șocante din UK: un român târăște 2 femei inconştiente înainte să le jefuiască

Un roman din Brăila este principalul suspect, într-un atac de o violență rară, petrecut în Marea Britanie. 

Ministru iranian: Un atac american sau saudit asupra noastră ar declanşa un război total
Ministru iranian: Un atac american sau saudit asupra noastră ar declanşa un război total

Un atac militar saudit sau american împotriva Iranului ar declanşa un „război total”, a avertizat, joi, ministrul iranian de Externe, Mohamad Javad Zarif.

Nou atac în Afganistan, soldat cu 10 morți și 85 de răniți. Un spital a fost distrus
Nou atac în Afganistan, soldat cu 10 morți și 85 de răniți. Un spital a fost distrus

Ce puțin 10 oameni au murit după ce un camion plin cu explozibili a fost detonat de talibani în afara unui spital din orașul Qalat, sudul țării.

Pompeo acuză Iranul de atacul asupra Arabiei Saudite.
Pompeo acuză Iranul de atacul asupra Arabiei Saudite. "Un act de război"

Secretarul de stat american a calificat drept "act de război" atacul asupra instalaţiilor petroliere saudite

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.