Arctica s-a încălzit de trei ori mai repede decât restul Pământului din 1971

arctic
Shutterstock

Arctica s-a încălzit de trei ori mai repede decât restul Pământului din 1971, mai mult decât se credea până acum, potrivit unui raport al Programului de Monitorizare şi Evaluare a Arcticii (AMAP) publicat joi, relatează AFP.

Fiecare fracţiune de grad contează: probabilităţile ca banchiza să dispară complet vara - înainte de a se forma din nou în timpul sezonului de iarnă - sunt de zece ori mai mari dacă temperatura pe Terra creşte cu 2 grade Celsius în loc de 1,5 grade Celsius, obiectivele stabilite prin Acordul de la Paris, transmite Agerpres.

Aceste date alarmante figurează într-un raport actualizat al AMAP privind schimbările climatice din regiunea arctică, publicat cu ocazia unei reuniuni ministeriale a Consiliului Arctic care reuneşte în această săptămână, la Reykjavik, ţările riverane regiunii.

"O actualizare importantă este faptul că, între 1971 şi 2019, creşterea medie anuală a suprafeţei Arcticii (terestre şi oceanice) a fost de trei ori mai mare decât creşterea mediei globale în aceeaşi perioadă. Acest lucru este mai mult decât s-a evidenţiat în evaluările precedente ale AMAP", au afirmat autorii.

Actualizarea anterioară, publicată în 2019, a indicat că încălzirea în Arctica a fost "mai mult decât dublă faţă de media globală", un decalaj mai accentuat iarna.

Citește și
Cel mai negru scenariu devine realitate. Milioane de oameni sunt amenințați
Cel mai negru scenariu devine realitate. Milioane de oameni sunt amenințați
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

În mai puţin de jumătate de secol, din 1971 până în 2019, temperatura medie anuală în această regiune nordică a urcat cu 3,1 grade Celsius, în timp ce planeta se încălzea cu 1 grad Celsius, potrivit documentului actualizat publicat joi.

"În majoritatea scenariilor de emisii (de gaze cu efect de seră), marea majoritate a modelelor (...) că, până în 2050, Arctica va fi practic fără gheaţă pentru prima dată în septembrie, luna în care gheaţa este de obicei la cel mai scăzut nivel”, adaugă autorii.

"Probabilitatea unei veri arctice fără gheaţă (marină) este de zece ori mai mare în scenariul unei încălziri globale de 2 grade Celsius decât în cazul unui scenariu de 1,5 grade Celsius", subliniază aceştia.

Potrivit proiecţiilor menţionate în raport, se aşteaptă ca, până la sfârşitul secolului, temperaturile medii din Arctica să crească între între 3,3 grade Celsius şi 10 grade Celsius peste media lor din perioada 1985-2014, cifra exactă depinzând de volumul de viitoare emisii de gaze cu efect de seră.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Unul dintre cei mai mari ghețari se topește alarmant. Ce s-ar putea întâmpla cu planeta
Unul dintre cei mai mari ghețari se topește alarmant. Ce s-ar putea întâmpla cu planeta

Cercetătorii susțin că ar fi stabilit motivul pentru care un ghețar uriaș, sub numele deThwaites din Antarctica, se topește într-un ritm rapid, ceea ce cauzează mărirea nivelului apelor la nivel global.

Cel mai negru scenariu devine realitate. Milioane de oameni sunt amenințați
Cel mai negru scenariu devine realitate. Milioane de oameni sunt amenințați

Un nou studiu ştiinţific, încă o concluzie alarmantă. Gheaţa din Groenlanda şi Antarctica se topește într-un ritm atât de rapid, încât corespunde deja celui mai grav scenariu în privinţa creşterii nivelui global al mărilor şi oceanelor lumii.

Imagini cutremurătoare făcute din satelit. Modificările ghețarilor din Antarctica în 11 zile
Imagini cutremurătoare făcute din satelit. Modificările ghețarilor din Antarctica în 11 zile

Imagini cutremurătoare au fost surprinse de un satelit al Agenţiei Spaţiale Americane.

Gheţarii au devenit maro din cauza prafului produs de incendiile din Australia
Gheţarii au devenit maro din cauza prafului produs de incendiile din Australia

Gheţarii din Noua Zeelandă au căpătat o nuanţă maronie din cauza incendiilor din Australia

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.