Gheţarii au devenit maro din cauza prafului produs de incendiile din Australia

62101809

Gheţarii din Noua Zeelandă au căpătat o nuanţă maronie din cauza incendiilor din Australia

Fumul degajat de incendiile de vegetaţie din Australia a ajuns în Noua Zeelandă, situată la o distanţă de câteva mii de kilometri, iar gheţarii, care de obicei au culoarea albă, au prins o nuanţă caramel, potrivit serviciilor de meteorologie şi relatărilor de pe reţelele de socializare, informează AFP.

Prezenţa fumului, însoţit de un miros înţepător, a fost remarcată pentru prima dată în această zonă miercuri dimineaţă. În anumite regiuni, soarele a fost văzut sub forma unui glob roşu sau auriu, în funcţie de grosimea norului toxic.

"Putem vedea foarte clar fumul care a parcurs circa 2.000 de kilometri traversând Marea Tasmaniei", a precizat pe Twitter serviciul neo-zeelandez pentru previziuni meteo.

"În cele mai afectate regiuni, vizibilitatea este slabă, de 10 kilometri", potrivit aceleiaşi surse.

"Putem simţi într-adevăr miros de ars aici, la Christchurch", un oraş situat pe coasta Insulei de Sud a Noii Zeelande'', a scris pe Twitter o internaută care foloseşte numele Miss Roho.

O altă femeie, al cărei nume de utilizator este Rachel, a publicat o fotografie cu gheţarul Franz Josef, situat la mai bine de 2.000 de kilometri, a cărui culoare alb imaculat a prins o tentă de maroniu.

"Lângă gheţarul Franz Josef. Zăpada 'caramelizată' este cauzată de praful provenit de la incendiile de vegetaţie", a scris aceasta miercuri.

Actorul neo-zeelandez Jemaine Clement a publicat o fotografie cu soarele asemănător unui disc auriu.

"Pe toată întinderea Noii Zeelande, fumul de la incendiile australiene ne oferă acest soare straniu", a comentat actorul.

Australia se confruntă din septembrie cu incendii violente. Focarele au fost intensificate marţi, în sud-estul continentului, de condiţiile meteorologice favorabile propagării flăcărilor.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62101702
Autorii carnagiului de la ZOO s-au predat poliţiei. "Am văzut mai multe cadavre umane"
O femeie şi fiicele ei ar fi vinovate incendiul de la grădina zoologică din Germania.
62093789
Netanyahu a renunțat la 4 funcții după inculparea pentru corupţie și fraudă
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a renunţat la toate posturile sale ministeriale, dar îşi păstrează funcţia de prim-ministru, în contextul în care este inculpat pentru corupţie într-o serie de dosare.
62101807
Un bărbat a murit după ce a fugit după hoțul care i-a furat laptopul într-o cafenea
Un tânăr care a încercat să prindă un individ care îi furase laptopul, chiar din fața lui, în timp ce se afla într-o cafenea Starbucks, a murit din cauza rănilor suferite în încercarea de a-l recupera.