Aproximativ 200 de persoane au protestat în apropiere de Vatican pentru a cere adevărul despre dispariţia Emanuelei Orlandi

Emanuela Orlandi
IMAGO

Aproximativ 200 de persoane au participat, sâmbătă după-amiază, la o manifestaţie în apropiere de Vatican, pentru a cere adevărul despre dispariţia din urmă cu 40 de ani a unei adolescente.

Emanuela Orlandi, în vârstă de 15 ani la acea vreme, şi al cărei tată lucra la Vatican, a dispărut după un curs de muzică în centrul Romei, pe 22 iunie 1983. De atunci, cazul a dat naştere mai multor teze, nu s-au dovedit niciodată, şi nu a încetat să-i fascineze pe italieni, pe fundalul unor teorii ale conspiraţiei care implică serviciile secrete, mafia, înaltele autorităţi ale Vaticanului şi masoneria, scrie AFP, conform News.ro.

Niciun stat, şi cu atât mai puţin Biserica, nu poate justifica criminalitatea”, era scris pe unul dintre bannerele de la această manifestaţie organizate de Pietro Orlandi, fratele celei dispărute, după anunţul de marţi de către Vatican a deschiderii unei anchete în acest caz.

Poate că ei (Vaticanul) au înţeles că a sosit momentul să pună un punct. Mi-aş dori să fie punctul final. Este pentru prima dată când au deschis o anchetă cu privire la răpirea Emanuelei, un cetăţean al Vaticanului”, a declarat Pietro Orlandi presei.

Am fost întotdeauna convins că Vaticanul ştie, că ei sunt conştienţi, că cei trei papi (Ioan Paul al II-lea, Benedict al XVI-lea şi Francisc - n.r.) ştiu şi că ar putea exista responsabilităţi în interiorul Vaticanului, cu ajutorul unor persoane din exterios”, a spus el.

Citește și
george pell
Controversatul cardinal George Pell a murit. Fostul trezorier al Vaticanului, condamnat, în trecut, pentru pedofilie
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Solidaritatea oamenilor prezenţi „este forţa care m-a împins să merg înainte în toţi aceşti ani”, a adăugat Orlandi.

Această dispariţie a făcut obiectul unui documentar din 2022 de pe o platformă de streaming în care fratele Emanuelei susţine că Papa Francisc i-ar fi spus: „Ea este în rai”, dând de înţeles, conform familiei, că Vaticanul ştie ce s-a întâmplat cu fata.

Documentarul, în care mărturii confirmă teza răpirii, dă cuvântul şi unei prietene a adolescentei care afirmă că Emanuela i-ar fi mărturisit că a fost „enervată” de avansurile sexuale ale unui apropiat al Papei Ioan Paul al II-lea în Grădinile Vaticanului, cu câteva zile înainte de dispariţia sa.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Funeraliile cardinalului Pell au avut loc la Vatican. Fusese încarcerat pentru abuz sexual împotriva copiilor
Funeraliile cardinalului Pell au avut loc la Vatican. Fusese încarcerat pentru abuz sexual împotriva copiilor

Funeraliile cardinalului Pell, încarcerat pentru abuz sexual împotriva copiilor, au avut loc sâmbătă, la Vatican, în prezența a peste 300 de fețe bisericești. Papa Francisc a participat la ultimele minute ale slujbei religioase.

Controversatul cardinal George Pell a murit. Fostul trezorier al Vaticanului, condamnat, în trecut, pentru pedofilie
Controversatul cardinal George Pell a murit. Fostul trezorier al Vaticanului, condamnat, în trecut, pentru pedofilie

Cardinalul australian George Pell, unul dintre principalii conservatori din sânul Bisericii Romano-Catolice şi fost oficial de rang înalt la Vatican, a murit marţi la vârsta de 81 de ani.

Vaticanul deschide o anchetă la 40 de ani după dispariţia Emanuelei Orlandi, tragedia care a dus la o mulțime de teorii
Vaticanul deschide o anchetă la 40 de ani după dispariţia Emanuelei Orlandi, tragedia care a dus la o mulțime de teorii

Sfântul Scaun a anunţat deschiderea unei anchete cu privire la dispariţia din 1983 a unei adolescente care locuia la Vatican, o tragedie ale cărei circumstanţe nu au fost niciodată elucidate.

Mii de credincioși s-au adunat la Vatican pentru a-i aduce un ultim omagiu fostului papă Benedict al XVI-lea
Mii de credincioși s-au adunat la Vatican pentru a-i aduce un ultim omagiu fostului papă Benedict al XVI-lea

Mii de credincioşi s-au adunat la Vatican pentru a-i aduce un ultim omagiu fostului papă Benedict al XVI-lea, care a murit sâmbătă la 95 de ani şi al cărui trup a fost expus în bazilica Sfântul Petru din Roma înainte de funeraliile programate pentru joi.  

Monica Anghel s-a întâlnit cu Papa Francisc la Vatican. Spune că i-a schimbat percepția asupra vieții
Monica Anghel s-a întâlnit cu Papa Francisc la Vatican. Spune că i-a schimbat percepția asupra vieții

Monica Anghel a povestit, în emisiunea „La Măruță”, că a fost în Vatican și a avut privilegiul de a se întâlni cu Papa Francisc.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.