Actorul care are toate șansele să devină președintele Ucrainei

×
Codul embed a fost copiat

Un actor comic, fără niciun fel de experiență politică, are șanse să devină noul președinte al Ucrainei, după alegerile din 31 martie. Campania lui electorală, însă, parcă șterge granițele dintre realitate și ficțiune.

Vladimir Zelenskiy este vedeta unui popular serial TV în care joacă rolul unui profesor care devine în mod neașteptat președinte.

De mai bine de 20 de ani, Vladimir Zelenskiy i-a imitat și ironizat pe politicieni în spectacolele sale de stand-up comedy. Iar atunci când realizatorii serialului TV au căutat interpretul pentru rolul unui om obișnuit care devine, pe neașteptate, președinte, Zelenscki a fost alegerea evidentă.

"După cum știți, nu am făcut politică în mod exclusiv și cred că acesta poate fi un motiv pentru care să aveți încredere în mine. Suntem aici pe platoul de filmare al serialului "În slujba poporului". Am trecut prin rolul acesta, de candidat la preşedinţie, în misiunea mea socială. Şi m-am decis: "De ce nu?" Am dreptul constituţional să candidez", a declarat Vladimir Zelenskiy.

Și într-un exemplu în care viața imită filmul, actorul de 41 de ani a ajuns favorit în cursa prezidențială. Unele sondaje îl plasează chiar înaintea actualului șef al statului, Petro Poroșenko. La fel, ar devansa-o în intențiile de vot şi pe Iulia Timoșenko, lideră a opoziției și fost premier.

Citește și
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Zelenskiy își ia în serios noul rol.

"În primul rând, cred că electoratul s-a săturat de "vechea gardă" din politică. Apoi, e clar pentru toți că eu nu am nimic de ascuns, eu nu doar că mă prezint ca o persoană deschisă, în felul acesta trăiesc și am trăit înainte să candidez la președinție. Până la urmă, faptul că atât de mulţi oameni mă sprijină, dovedeşte că totuşi avem democraţie în Ucraina", a mai spus Vladimir Zelenskiy.

Corupţia este peste tot, trebuie să reducem impactul corupţiei asupra guvernării şi asupra vieţii oamenilor obişnuiţi, spune Vladimir Zelenskiy, care are planuri de a reduce exodul ucrainenilor peste graniţă prin creşterea salariilor. De asemenea vrea să aducă internetul şi în cele mai mici sate.

"Oamenii profund dezamăgiţi văd un chip nou. Cel mai important, nu un personaj cu experienţă şi trecut în politică, ci un candidat cu adevărat nou", a spus Vladimir Zelenskiy.

Din toamna lui 2015, în serialul "În slujba poporului", Vladimir Zelenskiy joacă rolul lui Vasil Holoborodko, un profesor de liceu propulsat în cursa prezidenţială de un filmuleţ în care acuză vehement corupţia autorităţilor. Un elev l-a filmat, fără să ştie, iar clipul postat pe internet a devenit viral.

Serialul e plin de umor crud şi abundă în cuvinte nu tocmai academice. Însă ne-experimentatul preşedinte Holoborodko încearcă să fie un lider bun, care serveşte, în mod onest, poporul.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
”Dragostea din tei” la Vocea Ucrainei, într-o variantă spectaculoasă. Dan Bălan, uimit de o tânără
”Dragostea din tei” la Vocea Ucrainei, într-o variantă spectaculoasă. Dan Bălan, uimit de o tânără

O tânără din Ucraina a avut o prestație remarcabilă la audițiile pe nevăzute de la Vocea Ucrainei, unde a cântat melodia „Dragostea din tei” a fostei trupe O-Zone.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.