Românii care produc jocuri cunoscute în toată lumea. Compania cu 1.000 de angajați are birouri în SUA, Canada și Mexic

×
Codul embed a fost copiat

Una dintre cele mai bănoase industrii la nivel global este gaming-ul. Adună bani cât cinematografia și muzică la un loc. Acum 30 de ani nimeni nu se gândea la asta.

Așa, ca să vă dăm un ordin de mărime, doar Apple a câștigat 8,5 miliarde de dolari din joacă. Și nici măcar nu este specialitatea lor.

Am vizitat câteva studiouri ca să vedem cât de bine sunt ai noștri pe trend. Să faci un joc nu e simplu. Ai nevoie de investiții mari și s-ar putea să n-ai succes deloc. E dureros... Mai ales când nici măcar statul nu e de partea ta. 80% din jocuri nu au succes.

Jocurile video! O activitate pe care mulți o văd ca pe o pierdere de timp. Dar... dacă e să ne luăm după banii pe care această industrie îi produce... realitatea arată complet diferit. Anul trecut, în Statele Unite, gaming-ul a întrecut industriile de muzică și filme adunate. La nivel global, se preconizează că va ajunge undeva la peste 200 de miliarde de dolari în mai puțin de doi ani.

Segmentul crește și-n România. Și nu ne uităm la cei care joacă, ci la cei care creează jocuri. Industria este evaluată la peste 200 milioane de dolari, am trecut pragul de 100 de studiouri, și avem peste 6.000 de angajați.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Unul dintre cele mai de succes companii naționale este Amber Studio. Au pornit din București și acum au birouri cu angajați în Mexic, Canada, Statele Unite ale Americii și Botoșani.

Cătălin Butnariu, Head of Corporate Development Amber Games, Președinte RGDA (Asociația Română de Dezvoltare Jocuri): "Amber crează producții originale cât și jocuri pentru alte companii din industrie în momentul de față. Compania a fost fondată în 2013, cu… cred că doi sau trei oameni la momentul respectiv. A crescut accelerat aș putea spune, mai ales în ultimii câțiva ani. Am avut o creștere foarte rapidă."

Au crescut mai repede decât sperau. Și-au făcut un nume în industria de gaming pentru că livrează calitate. Exemple sunt titluri precum Tetris Beat, Link Twin sau Rumble Heroes. Nu ajungi la 1.000 de angajați doar așa, bătând din palme.

Andrei Olaru, Director Studio Critique Gaming: “Inițial, când eram noi în modul hobby eram doar eu, David și Marius, noi trei. Și la sfârșit de 2017 am reușit să obținem un initial funding cât să ne deschidem un studio, să plătim o chirie, niște salarii și să putem să facem asta full time. Acuma suntem cred că nouă oameni, plus cred că vreo doi interni."

Iată și povestea Critique Gaming. Jocul… sau mai bine zis produsul care i-a adus pe linia de plutire a fost primul lor proiect, Interrogation. Care nu a fost deloc ieftin să îl producă, mai ales într-o țară că România unde banii nu vin din Pământ ca ciupercile din Mario.

Andrei Olaru, Director Studio Critique Gaming: "Interrogation să-l facem, sincer, e un pic mai greu să estimezi exact care a fost costul total de producție, dar e undeva pe la vreo 180.000 euro. Cu siguranță pentru noi, ca studio, Interrogation a fost un succes mai ales pentru că a pus bazele studioului. Ne-a învățat să facem jocuri. Până atunci nu mai făcuse niciunul, niciun joc. Ne-a făcut un nume în piață, acum avem, ca să zic așa, o carte de vizită, prin Interrogation."

Deși mi-ar plăcea să vă spun că jocul a avut un mega succes iar acum băieții de la Critique Games stau pe un munte de bani, imaginea de ansamblu e puțin mai dezamăgitoare.

Andrei Olaru, Director Studio Critique Gaming: "În total, am lucrat la el cam vreo doi ani de zile. Comercial a fost un succes mixt, ca să zic așa, ne oferă un venit stabil, lunar, nu este cumva pe măsura ambițiilor noastre dar sunt niște bani care vin și în timp se acumulează fiind un produs de nișă…"

O poveste similară, la o scală puțin mai mare o putem regăsi la Sand Sailor Studios, care au lansat două jocuri, unul succes internațional, care are o poveste des întâlnită în industria noastră de divertisment.

Cristian Diaconescu, Director Creativ Sand Sailor Studios: “Primul “Black the Fall” l-am început în 2014, l-am lansat 2017. Al doilea joc se numește Bossgard, total diferit de primul. Încă mai avem un pic până facem break-even, dar noi cumva suntem mulțumiți de cum au mers. Ambele jocuri pe care le-am făcut până acum ne-au ajutat să ne finanțăm să-l începem pe al treilea. "

Nu poți să devii peste noapte Steve Jobs sau Bill Gates. Trebuie să lansezi jocul potrivit, la momentul potrivit și să fie pe placul unei audiențe mari. Cum a făcut creatorul Minecraft care a vândut jocul cu 2,5 miliarde de dolari către Microsoft.
Cătălin Butnariu, Head of Corporate Development Amber Games, Președinte RGDA (Asociația Română de Dezvoltare Jocuri): "Este o meserie foarte serioasă și cu foarte multe satisfacții, nu este "o joacă". Da, cu siguranță recomand oricui, eu asta fac de 16 ani, de când m-am apucat să lucrez din facultate."

Andrei Olaru, Director Studio Critique Gaming: "Nu i-aș sfătui să facă asta decât dacă chiar vor să se înhame la niște muncă serioasă, la niște decizii grele, care niciodată n-o să știe dacă le-au făcut bine sau nu."

Cristian Diaconescu, Director Creativ Sand Sailor Studios: “Dacă vrei să fii antreprenor pe domeniul ăsta, îți trebuie un proiect pe 10 ani. Și în 10 ani să încerci să reziști și să scoți cât de multe titluri poți și teoretic, statistic, o să te ajute să treci mai departe, o să facă bani. "
RGDA, asociația patronală a industriei de la noi e în negocieri pentru granturi speciale pentru studiourile care caută succes...

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mesajele primite de români pe Facebook și Instagram. Anunțul făcut de compania „Meta”. „Ai dreptul de a obiecta”
Mesajele primite de români pe Facebook și Instagram. Anunțul făcut de compania „Meta”. „Ai dreptul de a obiecta”

Utilizatorii români de Facebook și Instagram au început să primească mesaje prin care sunt anunțați că „Meta'', compania mamă, va folosi conținutul postat de ei pentru a îmbunătăți inteligența artificială.  

Jocurile video dezvoltate de tinerii români care încurajează generația Z să voteze pot fi jucate acum pe telefoanele mobile
Jocurile video dezvoltate de tinerii români care încurajează generația Z să voteze pot fi jucate acum pe telefoanele mobile

Avem câteva jocuri interesante, dezvoltate de elevi și studenți, gândite să încurajeze tinerii să iasă la vot.

iLikeIT. Cum să ne protejăm informațiile de pe platformele de socializare în fața noului val de sisteme AI
iLikeIT. Cum să ne protejăm informațiile de pe platformele de socializare în fața noului val de sisteme AI

Utilizatorii rețelelor de socializare trebuie să justifice de ce nu vor ca datele lor să fie folosite pentru dezvoltarea serviciilor de inteligență artificială.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.