Planeta Marte va fi extrem de luminoasă pe cerul nopţii. Când o putem vedea

planeta Marte
Getty

Planeta Marte poate fi observată foarte bine în această perioadă pe cerul nopţii pe măsură ce se aliniază cu Pământul pe aceeaşi parte a Soarelui, relatează BBC.

La fiecare 26 de luni, cele două planete sunt dispuse astfel, deplasându-se aproape una de alta pe orbitele lor distincte în jurul stelei noastre înainte de a se îndepărta din nou, transmite Agerpres.

În noaptea de marţi se va putea observa cel mai bine acest moment, pe care astronomii îl numesc ''opoziţie''. Toate cele trei corpuri cereşti vor fi în linie dreaptă la ora 23:20 GMT.

"Dar nu trebuie să aşteptaţi până la miezul nopţii; chiar şi la nouă sau la zece seara o puteţi vedea cu uşurinţă, la sud-est", a declarat pentru BBC astrofotograful Damian Peach. ''Este cel mai strălucitor obiect asemănător unei stele din acea parte a cerului, nu-l puteţi rata'', a spus el.

Chiar dacă săptămâna aceasta este momentul culminant al opoziţiei, marţea trecută planetele Marte şi Pământ s-au aflat de fapt la cea mai mică distanţă una de alta în acest ciclu de 26 de luni. La 62.069.570 de kilometri, cea mai mică distanţă dintre ele până în 2035.

Citește și
Tunel de lava
Tunelurile gigantice de pe Lună care ar putea adăposti orașe întregi. Cum s-au format
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La cel mai recent moment de opoziţie, în 2018, Pământul şi Marte s-au aflat la ''doar'' 58 de milioane de kilometri distanţă, însă ceea ce face ca această ocazie să fie ceva mai aparte pentru astrofotografii din emisfera nordică este înălţimea la care se poate observa pe cer Planeta Roşie. Este mai sus, ceea ce înseamnă că observaţiile cu ajutorul telescoapelor vor fi mai puţin afectate de atmosfera turbulentă a Pământului, care distorsionează imaginile.

Practicanţii cu experienţă, precum Damian, utilizează o tehnică numită ''lucky imaging'' pentru a obţine fotografia perfectă. Aceasta presupune cadre multiple care sunt apoi îmbinate cu ajutorul unui soft pentru a obţine cea mai clară imagine.

„Este un echipament destul de serios; nu este ceva ce obţii dintr-un capriciu", a declarat Damian referindu-se la o imagine pe care a realizat-o cu ajutorul unui telescop astronomic Celestron de 14 inci. ''Dar chiar şi un telescop la jumătate din această dimensiune va scoate în evidenţă cu destul de multă uşurinţă toate caracteristicile majore de pe Marte. Şi dacă aveţi un binoclu bun cu siguranţă vă veţi putea da seama că este vorba despre o planetă şi nu de o stea", a adăugat el.

Trei misiuni de pe Terra sunt în prezent în tranzit spre Marte, toate lansate în iulie: sonda Orbiter a Emiratelor Arabe Unite, sonda şi roverul Tianwen al Chinei şi roverul american Perseverance, notează BBC.

Europa şi Rusia sperau să lanseze roverul ExoMars ''Rosalind Franklin'', însă au ratat fereastra de lansare şi vor trebui să aştepte până la sfârşitul anului 2022 când distanţa dintre cele două planete se va micşora din nou.

Hope, Tianwen şi Perseverance sunt programate să ajungă la Marte în februarie.

În 2003, Marte s-a apropiat cel mai mult de Pământ în aproape 60.000 de ani - o distanţă de doar 56 de milioane de kilometri.

Distanţa dintre cele două planete la opoziţie poate fi şi de peste 100 de milioane de kilometri, aşa cum s-a întâmplat în 2012. Variaţia este o consecinţă a formei eliptice a orbitelor celor două planete, Marte şi Pământ.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Descoperire uluitoare. Planeta Marte ar fi fost lovită de inundații masive cu miliarde de ani în urmă
Descoperire uluitoare. Planeta Marte ar fi fost lovită de inundații masive cu miliarde de ani în urmă

Experții susțin că planeta Marte ar fi avut furtuni pe suprafață, care au dus la crearea de lacuri și râuri, uneori fiind suficiente pentru a provoca inundații.

Tunelurile gigantice de pe Lună care ar putea adăposti orașe întregi. Cum s-au format
Tunelurile gigantice de pe Lună care ar putea adăposti orașe întregi. Cum s-au format

Planeta Marte și Luna au în subteran tuneluri de lavă uriașe, care ar putea adăposti fără probleme cele mai înalte clădiri de pe Pământ, spun cercetătorii.

Racheta lansată de NASA spre Marte are probleme tehnice. Va ajunge în februarie pe Planeta Roșie
Racheta lansată de NASA spre Marte are probleme tehnice. Va ajunge în februarie pe Planeta Roșie

Cea mai nouă misiune spațială americană către Marte a decolat joi, la bordul unei rachete purtătoare Atlas 5.

Începe o nouă misiune a NASA pe Marte. Aterizarea, descrisă ca fiind „7 minute de teroare”
Începe o nouă misiune a NASA pe Marte. Aterizarea, descrisă ca fiind „7 minute de teroare”

NASA porneşte din nou spre Planeta Roşie. Vehiculul spaţial a fost lansat joi din Florida, de la baza aeriană de la Cape Canaveral, spre planeta Marte, unde va ajunge în luna februarie a anului viitor.

NASA va lansa roverul Perseverance, care să caute viață pe Marte
NASA va lansa roverul Perseverance, care să caute viață pe Marte

Roverul Perseverance va pleca spre Marte pentru a explora posibilitățile de existență a vieții pe Planeta Roșie. Vehiculul NASA va scana rocile de la suprafață și va aduna cele mai promițătoare mostre, care vor ajunge pe Pământ peste câțiva ani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.