Orban: „Deficitul bugetar este mult mai mare în realitate, până acum a fost mascat”

orban
Agerpres

Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, că deficitul bugetar la zece luni este, ''în realitate'', mult mai mare de 2,8% din PIB.

"Suntem pe minimum de investiţii din ultimii zece ani de zile, am ajuns la un minim istoric de investiţii publice în ultimii zece ani. Deficitul bugetar este un deficit foarte mare, de 2,8% în zece luni, dar în realitate acest deficit bugetar este mascat pentru că deficitul bugetar este mai mare. (...) A fost menţinut sub 3% pe spinarea mediului de afaceri”, a spus Orban, la Topul naţional al firmelor private din România, potrivit Agerpres.

„O şmecherie utilizată este întârzierea rambursărilor de TVA către firme. La ora actuală, mi-e greu să calculez întârzierea medie care există, dar este foarte mare, este probabil de peste 90 de zile întârzierea la rambursările de TVA. Sumele restante care trebuiau plătite către firme din rambursările de TVA se cifrează la cel puţin 5 miliarde, adică Guvernul a menţinut deficitul folosind banii firmelor care ar fi trebuit să se întoarcă la firme. (...) O altă şmecherie - neplata lucrărilor, atât pe Ministerul Transporturilor, cât şi pe Ministerul Lucrărilor Publice”, a adăugat acesta.

„De exemplu, la Programul Naţional de Dezvoltare Locală există situaţii de lucrări realizate care trebuiau să fie plătite de peste 5 miliarde, adică firme private au efectuat lucrările şi aşteaptă cu lunile ca să li se plătească lucrările efectuate, iar în perioada aceasta, în loc să primească banii pentru lucrările efectuate, probabil ca să-şi menţină ritmul de lucru, trebuie să împrumute ca să poată să-şi menţină cash flow-ul. Acestea sunt atitudinile fostei guvernări şi mijloacele prin care încearcă să mascheze un adevăr extrem de dureros", a mai spus Orban.

 

Citește și
Isărescu
Întâlnire de gradul 0 între Orban, Cîțu și Isărescu. Despre ce vor discuta
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

S-a decis costituirea unui Consiliu consultativ cu mediul de afaceri

 

"Am discutat cu domnul preşedinte Jianu (al CNIPMMR - n.r.) şi mai mulţi reprezentanţi ai mediului de afaceri şi vă anunţ în premieră că am luat decizia să constitui un Consiliu consultativ cu mediul de afaceri, care să fie cu adevărat un organism care să participe la fundamentarea oricărei decizii la nivel guvernamental şi în care vocile autorizate ale mediului privat să poată să îşi spună punctul de vedere pe orice fel de act normativ care are impact asupra mediului de afaceri”, a afirmat Orban.

Şeful Guvernului a precizat că prima "operaţiune" în care va cere ajutorul mediului de afaceri este reducerea birocraţiei.

 

Mai puține acte normative

 

"Visez la o Românie în care să legiferăm exhaustiv, să nu fie necesar ca în fiecare lege să apară "n" hotărâri de Guvern şi ordine de ministru ca legislaţie secundară care să introducă noi reguli, care de multe ori să afecteze chiar reglementările ce sunt cuprinse în proiectul de lege. O dereglementare este necesară pentru că izvorul foarte multor proceduri birocratice există chiar în aceste reglementări din legislaţia secundară, care de multe ori depăşesc sau chiar încalcă cadrul legal", a explicat Orban.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Eliberări din funcţie semnate de Orban. Ion Ghizdeanu, schimbat de la şefia Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză
Eliberări din funcţie semnate de Orban. Ion Ghizdeanu, schimbat de la şefia Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză

Premierul Ludovic Orban a semnat mai multe decizii de eliberare din funcţie în cazul mai multor secretari de stat, consilieri şi secretari generali adjuncţi.

Întâlnire de gradul 0 între Orban, Cîțu și Isărescu. Despre ce vor discuta
Întâlnire de gradul 0 între Orban, Cîțu și Isărescu. Despre ce vor discuta

Premierul Ludovic Orban şi ministrul de Finanţe, Florin Cîţu au o întâlnire cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în care discută despre situația economică din România.

Dăncilă anunță o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Orban. ”Nu va rezista”
Dăncilă anunță o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Orban. ”Nu va rezista”

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a afirmat, joi seară, întrebată cum va colabora cu guvernul PNL dacă va deveni preşedinte, că actualul guvern ”nu va rezista”, liderul PSD anunţând că va depune moţiune de cenzură în luna februarie.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.