Facturile emise eronat de către furnizorii de energie vor fi recalculate în 15 zile. Se interzice debranşarea clienţilor

×
Codul embed a fost copiat

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat miercuri, după şedinţa de Guvern, că Executivul a introdus obligativitatea recalculării facturilor emise eronat de către furnizorii de energie, prin neaplicarea mecanismelor de plafonare şi compensare.

Potrivit deciziei luate de Guvern, furnizorii vor fi obligaţi să recalculeze aceste facturi în 15 zile, iar în această perioadă se suspendă şi o eventuală plată a acestora.

Ministrul a mai anunţat că, pentru a preîntâmpina eventuale abuzuri faţă de clienţi, s-a prevăzut că pe perioada aceasta sunt interzise debranşările.

”Exact ceea ce am promis am făcut. Începând de la data publicării în Monitorul Oficial a Ordonanţei Ministerului Muncii (...) se modifică şi alte acte normative, respectiv Ordonanţa 118 şi Legea 259”, a spus Virgil Popescu.

Ministrul a precizat, referitor la numărul facturilor emise eronat, că ”toată lumea vorbeşte de un milion, două milioane”, însă el vrea să vadă raportul ANRE şi al ANPC, pentru a spune exact numărul acestor facturi.

Citește și
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

”O factură care nu are elemente că este plafonată şi compensată, evident că nu are aplicate mecanismele de compensare”, a spus Virgil Popescu, adăugând că furnizorii au obigaţia să refacă absolut toate facturile unde nu s-au aplicat prevederile legale. De asemenea, nu au voie să perceapă penalităţi şi trebuie să sisteze plăţile pe perioada rectificării acestor facturi.

Ministrul Energiei a afirmat că toţi consumatorii casnici, pe perioada aplicării acestei legi, nu numai cei vulnerabili, vor beneficia de interzicerea debranşării.

”Eu sper ca toată lumea să fie de bună credinţă şi să nu abuzeze de acest lucru”, a mai spus Virgil Popescu, arătând că perioada de aplicare a legii este până în 30 iunie.

Peste un milion de românii au primit facturi greșite la curent și la gaze, a anunțat șeful Autorităţii pentru Protecția Consumatorilor.

Aceștia nu au beneficiat nici de compensarea, nici de plafonarea prevăzute de lege. După controalele făcute de ANPC și ANRE, furnizorii au primit amenzi de aproape un milion de lei.

ANPC: Peste 2,2 milioane de facturi emise de Electrica Furnizare vor fi recalculate

Electrica Furnizare, deținută în proporție de 49,7% de Statul Român, a stornat peste 2,2 milioane de facturi care nu cuprindeau compensarea şi plafonarea de la 1 noiembrie, urmând să emită un număr egal de noi facturi recalculate, se arată într-un comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), remis, miercuri, Agerpres.

Astfel, până în acest moment, comisarii ANPC au finalizat 94 de acţiuni de control, în întreaga ţară, alte 100 aflându-se în curs de derulare.

Până acum, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 645.000 lei, la care s-au adăugat 4 propuneri de încetare a practicilor comerciale incorecte în raport cu consumatorii şi măsura recalculării tuturor facturilor care nu respectă prevederile legii.

"Până la această oră, cu titlu de exemplu, la operatorul economic Electrica Furnizare, prin procesul verbal de constatare a contravenţiei, s-au stornat 2.232.224 de facturi la care nu se cuprinseseră conceptele de compensare/plafonare de la 1.11.2021, urmând a se emite un număr egal, în oglindă, de facturi calculate conform normelor legale în vigoare", spun reprezentanţii autorităţii.

Inspectorii ANPC au constatat că nu a fost aplicată plafonarea şi compensarea preţurilor conform OUG118/2021 începând cu 01.11.2021; tabelul privind consumul energie electrică, de pe site-ul companiei, nu cuprinde consumul zilnic de referinţă, inclusiv marja de 10%; informările privind compensarea facturilor de energie electrica şi gaze naturale, transmise clienţilor, nu conţin elementele din care este compus preţul la care se aplică compensarea; nerestituirea la termen a avansului achitat la trecerea la alt furnizor.

ANPC a constatat şi nerespectarea termenului de răspuns la solicitările petenţilor de încheiere a contractelor de furnizare pentru energie electrică şi gaze naturale, punând consumatorii în situaţia de a nu cunoaşte statusul contractului o perioadă de până la 60 de zile.

Totodată, contractele emise nu conţin preţul serviciilor din preţul gazului, doar preţul total, astfel încât consumatorul nu poate verifica modalitatea de calcul al compensării acordate.

S-au constatat şi diferenţe de preţ între două notificări privind preţul emis de operatorul economic unui consumator, împiedicarea, sub orice formă a comisarilor ANPC de a exercita atribuţiile de serviciu; nerespectarea termenului de răspuns; procedură nesigură: operatorul economic nu s-a asigurat că notificările privind majorările de preţ au fost primite de consumatori; practică comercială incorectă: majorările succesive ale tarifelor nu au fost determinate de modificări legislative; furnizarea de energie electrică, fără licenţă; nerespectarea termenului de facturare şi facturarea comasată pe două luni.

Comandamentul pentru Energie îşi continuă verificările până pe data de 31 martie 2022.

ACUE: Soluţia propusă de Guvern pentru facturile la energie este adecvată

Soluţia propusă de Guvern este adecvată şi răspunde provocărilor impuse de evoluţia costurilor cu energia, în sezonul rece, se arată într-un comunicat al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din România (ACUE), remis, miercuri, Agerpres.

În contextul creşterii semnificative a preţurilor pe piaţa angro de energie, companiile membre ale Federaţiei ACUE au declarat încă de anul trecut că sprijină decizia statului de a ajuta populaţia şi industria prin măsuri de compensare şi plafonare pentru facturile la energie.

Iniţiativa de a chema jucătorii din piaţa de energie electrică şi de gaze naturale la consultări este salutară, în scopul de a discuta şi agrea un mecanism corect cu impact imediat în susţinerea consumatorilor.

"Credem că soluţia propusă ieri (marţi - n.r.) de către reprezentanţii Guvernului este adecvată şi răspunde provocărilor impuse de evoluţia costurilor cu energia, pentru sezonul rece. Tot ce ne dorim este un cadru de reglementare clar, în timp util, care să permită o implementare rapidă şi unitară. De asemenea, am solicitat ca măsurile avute în vedere să fie echitabile pentru toţi actorii implicaţi în piaţa de energie şi să nu conducă la acumularea unor costuri suplimentare pentru furnizorii care finanţează în avans schema de sprijin", a afirmat Dana Dărăban, director executiv ACUE.

Companiile de furnizare a energiei electrice şi gazelor naturale (membre în Federaţia ACUE) aplică prevederile Legii 259/2021 privind compensarea şi plafonarea şi emit facturi care cuprind calculul compensării şi/sau al plafonării de la caz la caz, conform prevederilor legale, se mai arată în comunicat.

Toate companiile membre în Federaţia ACUE se vor conforma măsurilor dispuse de autorităţi pentru eventualele situaţii nedorite care au intervenit în implementarea mecanismului de plafonare şi compensare.

"Legile şi regulamentele aplicabile sectorului nostru sunt vitale pentru activitatea noastră. Ne asumăm responsabilitatea situaţiilor care ţin de noi. Regretăm eventualele întârzieri în aplicarea mecanismului de plafonare şi compensare în vigoare, însă avem nevoie de un cadru clar cu termen de implementare rezonabil pentru a evita orice erori care pot apărea din cauze materiale, tehnice sau din cauza timpului necesar pentru adaptarea sistemelor de facturare", a continuat Dărăban.

Eventualele întârzieri în facturare au fost anticipate şi anunţate transparent de furnizori atât partenerilor de dialog instituţional, cât şi clienţilor.

"Aşteptăm cu interes proiectul de OUG care ajustează schema de sprijin ca să putem analiza detaliile legate de implementare şi salutăm decizia autorităţilor de a colabora strâns cu industria pentru o implementare optimă", spun reprezentanţii ACUE.

Ei au arătat că federaţia ACUE s-a implicat activ şi a depus eforturi susţinute pentru clarificarea rolului activităţii de furnizare pe lanţul de aprovizionare, pentru promovarea unor măsuri adecvate şi optimizarea intervenţiilor la nivelul legislaţiei primare şi secundare.

Furnizorul de energie cumpără ceea ce este disponibil pe piaţa angro şi o vinde clienţilor direcţi (casnici şi non-casnici). Furnizorii nu sunt cauza creşterii preţului la energie din această perioadă şi considerăm binevenită deschiderea exprimată de autorităţi pentru a discuta şi identifica soluţii durabile pentru piaţă şi un pachet de măsuri pe termen mediu, care ar putea fi adoptat începând cu luna aprilie 2022.

Recomandările Federaţiei ACUE sunt în linie cu soluţiile identificate de Comisia Europeană pentru a permite statelor membre să menţină preţurile la energie la un nivel suportabil.

"Ne dorim un dialog real cu autorităţile naţionale. Consultarea şi implicarea părţilor interesate reprezintă garanţia unor decizii bazate pe date concrete care să ofere soluţii reale pentru provocările din piaţa de energie", a completat Dana Dărăban.

Într-un moment de criză severă, accentuarea riscurilor prin reglementări ad-hoc, fără evaluări şi consultări reale - poate avea un efect imediat asupra capacităţii companiilor de a mai asigura în condiţii optime aprovizionarea cu energie pentru consumatorul final.

Mai mult, pe termen mediu şi lung, deteriorarea situaţiei financiare a furnizorilor şi distribuitorilor de energie se va reflecta în blocarea investiţiilor, mai spun reprezentanţii ACUE.

Federaţia ACUE reprezintă cele mai importante grupuri din domeniul energiei electrice şi gazelor naturale, respectiv CEZ România, E.ON România, Electrică SA?, ENEL România, ENGIE România, Gaz Est, cu un număr total de peste 24.000 de angajaţi şi cu o cifră de afaceri anuală de peste 5,5 miliarde de euro.

Valoarea totală a investiţiilor realizate de membrii ACUE în perioada 2005-2021 depăşeşte 11 miliarde de euro

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

Cum ar urma să funcționeze Fondul de garantare a vacanțelor. Cine și cu cât va contribui
Cum ar urma să funcționeze Fondul de garantare a vacanțelor. Cine și cu cât va contribui

Actul normativ pentru înfiinţarea fondurilor de garantare a biletelor de avion şi pachetelor de servicii de călătorie ar putea fi pe masa Guvernului în septembrie, a declarat miercuri, pentru Agerpres, Alin Burcea, preşedintele ANAT.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.