Comisia Europeană obţine 12 miliarde euro după emiterea primelor obligaţiuni verzi

Obligațiuni verzi

Comisia Europeană a emis marţi primele sale obligaţiuni verzi, obţinând 12 miliarde euro (13,8 miliarde dolari) de pe urma vânzării care a atras o cerere solidă din partea investitorilor, transmit Reuters şi AP.

Luna trecută, Comisia Europeană anunţase că intenţionează să emită primele sale obligaţiuni verzi în luna octombrie, în cadrul planului de relansare NextGenerationEU care va finanţa proiecte destinate să ajute Uniunea Europeană să îşi atingă obiectivul de a ajunge la emisii zero de CO2 până în 2050. Blocul comunitar intenţionează să emită obligaţiuni verzi în valoare de până la 250 de miliarde euro, respectiv 30% din valoarea totală a emisiunilor de obligaţiuni NextGenerationEU. UE ar putea deveni cel mai mare emitent din lume de obligaţiuni verzi.

Marţi, bondurile cu scadenţa la 15 ani au fost suprasubscrise de peste 11 ori, cererea depăşind 135 miliarde euro, fiind cea mai mare lansare de obligaţiuni verzi şi cel mai ridicat nivel al cererii de până acum pentru o vânzare de astfel de bonduri.

Analiştii de la BofA Securities se aşteaptă ca UE să emită în fiecare an obligaţiuni verzi de 35 - 45 miliarde euro.

Veniturile obţinute din obligaţiunile verzi NextGenerationEU vor finanţa partea aferentă cheltuielilor legate de climă din cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă. Fiecare stat membru trebuie să consacre cel puţin 37% din planul său naţional de redresare şi rezilienţă pentru acele investiţii şi reforme care sunt relevante din punct de vedere climatic, iar multe state membre şi-au propus să întreprindă mai mult decât este necesar în această privinţă.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Conform regulilor Mecanismului de redresare şi rezilienţă, statele membre vor informa Comisia cu privire la cheltuielile lor pentru proiecte verzi. Comisia va utiliza aceste informaţii pentru a le arăta investitorilor cum au fost utilizate veniturile obţinute din obligaţiunile verzi pentru a finanţa tranziţia verde. Raportarea va viza nouă categorii care au fost identificate în cadrul privind emisiunea de obligaţiuni verzi NextGenerationEU, cea mai mare pondere revenind energiei curate, eficienţei energetice şi transportului nepoluant.

NextGenerationEU este un instrument temporar de redresare care va mobiliza aproximativ 800 de miliarde euro în preţuri curente, fiind menit să sprijine redresarea Europei în urma pandemiei de COVID-19 şi să contribuie la construirea unei Europe mai verzi, mai digitale şi mai reziliente.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
România se alătură statelor care emit de obligaţiuni suverane pentru a profita de dobânzile reduse
România se alătură statelor care emit de obligaţiuni suverane pentru a profita de dobânzile reduse

România a decis să revină pe pieţele internaţionale de obligaţiuni într-un moment în care îşi majorează cheltuielile pentru proiecte de infrastructură şi măsuri de sprijin în contextul crizei Covid-19, transmite Bloomberg.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.