Vâlcean acuzat că și-a lăsat prietenii să moară într-un accident groaznic. Riscă ani grei de închisoare

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat din Vâlcea riscă să stea ani buni în spatele gratiilor, fiind acuzat că și-a lăsat doi prieteni să moară.

În vârstă de 38 de ani, este bănuit că a fost martor la accidentul în care au fost implicați amicii lui, dar nu a chemat ajutoare.

Primele date arată că suspectul a petrecut cu victimele, de 25, respectiv 40 de ani. În toiul nopții, acestea au plecat cu o mașină, care, la un moment dat, a ieșit de pe șosea și s-a răsturnat.

Aflat într-un alt autoturism, omul a văzut totul, dar și-a continuat drumul. După aproape șapte ore, un șofer, care trecea prin zonă, a zărit vehiculul și a sunat la 112.

Când au ajuns pompierii și polițiștii, conducătorul auto și pasagerul își dăduseră ultima suflare. Au fost începute cercetările și așa au aflat anchetatorii de amicul care a rămas indiferent.

Citește și
Clasă
Învățătoare din Vâlcea, acuzată că a jucat la păcănele mii de euro luaţi de la părinţi
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

El a fost reținut pentru 24 de ore, iar vineri va fi dus în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
La o lună după o bătaie în trafic în Vâlcea, poliţia nu a luat nicio măsură, deşi totul e filmat
La o lună după o bătaie în trafic în Vâlcea, poliţia nu a luat nicio măsură, deşi totul e filmat

La o lună de la un incident violent în trafic, produs în Râmnicu Vâlcea, poliția nu a reușit să finalizeze ancheta. În imaginile surprinse de o cameră de bord se vede cum un bărbat coboară din mașină și trage de portiera altui șofer.

Învățătoare din Vâlcea, acuzată că a jucat la păcănele mii de euro luaţi de la părinţi
Învățătoare din Vâlcea, acuzată că a jucat la păcănele mii de euro luaţi de la părinţi

Acuzații grave o vizează pe o învățătoare din Râmnicu Vâlcea. Polițiștii au deschis pe numele ei un dosar de furt, după ce proprietarii unui magazin au reclamat că ar fi sustras mai multe păpuși.

Un tânăr de 27 de ani din Vâlcea a murit îngropat de viu. Ce s-a întâmplat
Un tânăr de 27 de ani din Vâlcea a murit îngropat de viu. Ce s-a întâmplat

Sfârșit tragic pentru un tânăr de numai 27 de ani, din Vâlcea, care a murit îngropat de viu.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.